In episode one we encountered how almost matter-of-factly the discussions of this event, and its ramifications, were discussed. It was relatively non-controversial in the early months of 1990 in the Romanian media:
But perhaps Montanu and Guse were merely fantasizing, dissembling, inventing what happened to the military in December 1989? Below, we can see from the military’s own conclusions (Armata Romana in Revolutia din Decembrie 1989, 1998 (1994)), including from the registry of phone calls disseminating disinformation received at a Caransebes unit on 22/23 December (note: almost exclusively during nightfall hours, tapering off as daylight came–something that hardly suggests happenstance and unaffiliated individuals calling these otherwise unknown numbers; significantly, these were exactly the same hours when the military was faced with the radio-electronic diversion and with sustained attacks by the “terrorists”–a fact that was hardly accidental, to say the least).
So, it is clear that there is confirmation of Montanu and Guse’s claims that from nightfall on the evening of 22 December, the military was paralyzed by the disinformation, partly based on their own intercepted communications, that was being spread in official phone lines. It was also relatively clear who was doing this: the Securitate. Hence, the decision to try to cut off Securitate lines of communication and to move military communications to separate, more secure lines (if still subject to blockage and infiltration). None of this of course shows up in the miserable Rechizitoriu of April 2019, as we shall see in a later episode…which is hardly accidental.
Vocabularul folosit de cei care transmiteau aceste stiri false prin reteaua telefonica era specific militar; persoanele respective cunoasteau bine compunerea si inzestrarea unitatiilor militare, numele exact al comandantilor, esaloanele si comandantii superiori de care s-au folosit pentru a transmite ordine si comenzi contrafacute, a realiza substituiri de functii si persoane, indicative si parole militare de recunoastere, inclusiv pentru cazuri speciale. Au existat situatii in care, la telefoanele directe (de oras), dar si prin cele de specialitate din Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritorului, s-au prezentat persoane cu numele comandantilor unitatilor subordonate cerand sprijin sau raportand fapte si situatii care, ulterior, au fost contestate de adevaratii comandanti.
Este interesant de subliniat faptul cu apelurile telefonice sau situatiile transmise se faceau, in general, de persoane “cunoscute” sau in numele acestora, ale caror pozitie, functie si compartament, ofereau credibilitate mesajului sau evenimentului la care se refereau. Sunt toate acestea elemente care dovedesc ca armata avea destul de putine secrete care sa nu fie cunoscute in afara, ca cei care pusesera la punct o asemenea operatie insidioasa se informasera din vreme cu toate datele necesare sau aveau in randurile lor oameni care le furnizau cele necesare unei asemenea operatii de intoxicare.
Pentru desfasurarea diversiunii psihologice s-a folosit, in principal, sistemul de comunicatii teritorial aflat sub administratia Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor. Intr-un studiu facut de Comandamentul Trupelor de Transmisiuni asupra evenimentelor petrecute in perioada 22.12.1989-05.01.1990, s-a ajuns la concluzia ca au existat conditii tehnice pentru ca toate convorbirile telefonice, transmiterile telegrafice, cat si retelele radio ale comandamentelor de armata si arma, de mari unitati si unitati, sa fie interceptate si ascultate. Capacitatea mare a sistemelor de interceptare telefonica ce au fost descoperite facea posibil sa fie permanent cunoscute locul de dispunere si situatia fiecarei subunitati. Ulterior, cand legatura obiectivelor de ascultare specializata ale securitatii a fost intrerupta din centrele de telecomunicatii teritoriale, ascultarea s-a facut prin instalatiile locale existente, sau, cel mai des, din centralele telefonice ale unitatilor militare prin ascultare in derivatie sau prin transferarea trunchiurilor in birourile ofiterilor C.I. si chiar prin folosirea microfoanelor in punctele de comanda. In canalele de legatura, in special telefonice, au existat imixtiuni, s-a produs “infestarea” cu informatii false, blocuri temporare ale unor directii de comanda-raport, interferente si zgomote provocate intentionat. Cateva exemple furnizate de acelasi document:
–La U.M. 01170 Braila, in momentul unui atac diversionist in noaptea de 22/23.12.1989, centrala unitatii a fost blocata de ofiterul C.I. care transferase trunchiul pentru comunicari cu C.A.A.T. in biroul sau.
–La aerodromul Caransebes, pe canalul de legatura al TAROM, folosit in comun cu unitatea militara de elicoptere, a fost descoperit un dispozitiv de ascultare plasat in punctul de comanda.
–La Uzina de Sarma Campia Turzii, controlandu-se integritatea cablurilor si posibilitate de interceptare, s-a identificat un centru de ascultare prin care se controlau si cablurile ce duceau la unitatea de aviatie.
Asemena incercari de a intra in sistemul de legaturi militare pentru a folosi scop diversionist, au fost anulate sau efectul lor diminuat o data cu intrarea in functiune a mijloacelor de secretizare.
——————————————————————————-
MESAJELE, INFORMATIILE SI DATELE
primite in perioada 22-31.12.1989
de U.M. 019875 Caransebes
(va urma)
Roland O. Thomasson, PHD 
2 thoughts on “23 December 1989: When General Stanculescu ordered Pintelie “to cut the Securitate’s phone lines” (II)”