Slugile noilor stăpâni și degringolada contraspionajului militar
… Eram în Comitetul Central. Nu pot să vă spun cât de grave erau problemele din țară, evenimente cu morți și răniți în câteva localități, unități ale Armatei care dădeau semne de insubordonare și o serie întreagă de alte lucruri îngrijorătoare. Noi n-am avut asemenea situații, dar mi s-au întrerupt la un moment dat legăturile telefonice operative (TO) cu unitățile. S-a supărat pe bună dreptate și generalul Gușă, care știa, desigur, cine sunt cei care gestionează acele legături telefonice. L-am luat la telefon pe generalul Pintilie Stelian, adjunct al ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor și i-am spus: „Vezi, te rog, ce se întâmplă cu telefoanele. Uite, nu mai putem vorbi. Suntem pur și simplu blocați. Te rog ia urgent măsuri.” Că câr, că mâr! mi-am dat seama că este ceva în neregulă, pentru că la un moment dat a „murit” și telefonul guvernamental. Și atunci, l-am sunat din nou pe Pintilie: „Uite ce este! Ai o mare responsabilitate în legătură cu cele ce se-ntâmplă. Dacă nu restabilești aceste legături în termenul cel mai scurt și nu le asiguri fiabilitatea necesară, ține seama că vei purta o grea răspundere.” Bineînțeles, Pintilie s-a plâns imediat noului său șef nemijlocit (generalul Stănculescu), de care devenise de nedespărțit. Până atunci, Pintilie putea să stea la ușa de la cabinetul unui șef 24 de ore din 24 și nu s-ar fi plâns nimănui. De data aceasta s-a dus și s-a jeluit lui Stănculescu, care mi-a dat imediat telefon: „Tovarășe general, l-ați admonestat pe Pintilie?” Zic: „Da!… Și vă spun și dumneavoastră, tovarășe general: ceea ce se întâmplă este un lucru foarte grav. Și nu știu în ce mod se va răspunde pentru asta. Dacă mie și generalului Gușă ni se taie legăturile telefonice operative și guvernamentale, înseamnă că este sabotaj pe față. Cine poartă răspunderea pentru acest lucru?”.
Foto: Ion Iliescu
Ca să aflu mai târziu că a fost un prim moment regizat de Stănculescu, care în zilele și anii care au urmat după evenimente, inclusiv cu câteva săptămâni înainte de a muri, de nu știu câte ori a ținut să mă vadă și să-mi vorbească, îngăimând de fiecare dată scuze neconvingătoare.
Stelian Pintilie absolvise Academia Tehnică Militară cu rezultate foarte bune. Fusese recrutat încă din Academie, mai întâi de către cei ce la Direcția a IVa, contrainformații militare. După absolvire, l-am încadrat la USLA și i-am dat în responsabilitate Sectorul Tehnic. Eu am ținut foarte mult la el, l-am avansat și în grad, la excepțional, de vreo două ori. Într-una din zile, aflându-mă la șeful statului, după ce am terminat ce aveam să-i raportez, acesta îmi zice: „Am nevoie de o propunere pentru adjunct de ministru la Poștă… Să fie inginer. Nu vreau să mai punem de la armată. Să-l dați de la voi. Vezi, în timpul cel mai scurt, să-mi prezinți propunerea. Chiar după-masă dacă ai propuneri, să vii să mi le prezinți”. M-am dus la minister, am pregătit trei referate cu propuneri, pe Pintilie punându-l pe primul loc. Erau niște reguli stricte la care Ceaușescu ținea foarte mult. La referat se atașa întotdeauna și fotografia pe cât posibil recentă a candidatului.
După-amiază m-am înfățișat la Cabinet și i-am prezentat lui Ceaușescu propunerile. Prima a fost cu Pintilie, pe care am susținut-o cât am putut de convingător. Mai aveam și alte propuneri, iar pe președinte l-a mulțumit faptul că am venit pregătit cu mai multe alternative. S-a uitat apoi la fiecare referat în parte și m-a întrebat: „Tu pe care l-ai alege?” Zic: „Acesta”. Și-am pus degetul pe referatul lui Pintilie. „Bine. Și eu tot la ăsta m-am gândit”. Era într-adevăr cel mai indicat dintre toți. „Vino cu el mâine, la prima oră”. A doua zi dis-de-dimineață l-am chemat la mine, și i-am spus: „Mergem la Președintele țării. Să nu te pierzi, să te prezinți regulamentar, pentru că vrea să te cunoască. Cine știe, poate are un plan”. Eu nu puteam să-i spun ce se intenționează. Am fost cu el la președinte, s-a prezentat bine și pe loc i-a comunicat că îl numește adjunct al ministrului Telecomunicațiilor. Era departamentul în care și noi aveam cele mai mari interese…
Dar în zilele lui Decembrie ‚89, în care am mai fost liber, am aflat niște lucruri care explicau convingător reacțiile sale din timpul evenimentelor. Astfel, înainte de a fi fost recrutat de Direcția a IV-a, fusese trecut în „solda” Direcției de Informații a Armatei – DIA. La recrutarea lui de către Direcția a IV-a nu a spus că este și agent al DIA, iar „băiatul” a rămas cu „calitatea” de agent dublu, evident cu acordul șefilor de la DIA, cărora le-a raportat imediat ce statut are. Adus la noi, l-am angrenat din plin în problemele specifice, devenind astfel prizonierii celor de la DIA care, nu numai în cazul acesta, ci și în altele, ne-au lucrat… Iar contraspionajul nostru militar, o spun cu mare regret, a fost linia de activitate care cel mai adesea m-a dezamăgit.
Lăsându-l pe Pintilie deoparte, am în vedere acum lucruri mult mai grave: nu de puține ori oameni ai KGB și GRU au jucat țonțoroiul, cum se spune, în câteva obiective militare foarte importante, reușind să racoleze unele din cadrele superioare, de comandă, din MApN. În acest timp, „profesioniștii” din Direcția a IV-a raportau superiorilor niște bombe și bombițe de genul: „Locotenentul Popescu a ciupit-o pe Marioara”, sau „Căpitanul Ionescu a fost văzut în cârciumă”, pentru a justifica faptul că se lucrează, domnule, nu glumă!!! Or Direcția de contrainformații militare a fost creată pentru a apăra armata de penetrarea serviciilor de spionaj străine și nu pentru a intra tam-nesam în viața cadrelor, sub motivul protejării lor, așa cum din păcate s-a întâmplat uneori.
Roland O. Thomasson, PHD 
One thought on “23 December 1989: When General Stanculescu ordered Pintelie “to cut the Securitate’s phone lines” (III)”