A week ago, I posted the following, demonstrating that the interest in the famous Scinteia Tineretului article of 18 December 1989 was not just something that developed in the minds of journalists at “Bucharest tabloids” many years after the fact. The article’s reproduction and attempted deciphering is from 7 January 1990 and is from a local newspaper (Cuvintul Liber (Deva)), far from the capital…
I have been able to recover a good article thanks to the Internet Archive Wayback Machine, because it is no longer available on the newspaper’s webpage. Some selected excerpts below.
Florentina Tone, Adevarul, 4 noiembrie 2009….
Cine a xeroxat articolul?
Încă o problemă nelămurită: cui a folosit textul respectiv în acele zile? Pentru că el a creat, într-adevăr, o isterie generală. Sorin Preda îşi aminteşte bine momentul în care, efectiv, a început să se îngrijoreze: „De-abia în 22-23 decembrie a început nebunia. În 23 decembrie a apărut în Bucureşti textul meu, tras la xerox, iar deasupra articolului scria de mână: «Iată cine-a tras în noi!».
Şi-atunci, la ce xerox s-a tras articolul? Că în tot Bucureştiul nu erau decât câteva xeroxuri, erau xeroxurile de la CC al PCR… Dar să şi scrii pe ele de mână, asta era o chestie gândită. Şi copiile au apărut aproape simultan în mai multe oraşe, că sunau din toată ţara telefoane la redacţie, «ce-i cu chestia asta?». Textul se împrăştiase peste tot, într-un timp relativ foarte scurt, cu reacţii prompte. Încep să cred că scenariul ăsta a folosit cuiva. Dar cui? Cine şi de ce avea interes să mute în altă parte, în acele zile, atenţia presei şi a oamenilor? Oricum, în toată povestea asta, textul meu a căzut ca o mănuşă”.
Un text care i-a mâncat zilele
Sorin Preda, autorul, spune că textul i-a provocat destule spaime. În acele zile încurcate a primit adesea replica: „Ar trebui să te împuşcăm, din pricina ta mor atâţia tineri”. A dat o dezminţire în „România liberă”. N-a avut efect, „telefoanele în redacţie parcă se înmulţiseră”. A mers la TVR pentru o nouă dezminţire, „nu vedeam altceva mai bun decât o dezminţire la televiziune, toată lumea se uita”.
A fost trimis de urgenţă la Ministerul Apărării Naţionale, la ministrul Nicolae Militaru, să explice ce şi cum. Câteva zile mai târziu, la redacţie au venit oameni de la fosta Securitate. „Mi-au spus că vor să ştie ce e cu acel S.P. de la finalul textului. Şi când le spuneam că eu sunt S.P., plecau uşor dezamăgiţi. Că o problemă era dacă textul nu avea autor, că dacă nu avea, putea, într-adevăr, să fie semn de conspiraţie. Oricum, povestea asta mie mi-a mâncat o bună parte din viaţă”.
So from the above we know that Army General -Nicolae Militaru took an interest in this article and its nominal author Sorin Preda (“S.P.”). The same article goes on to quote the following military officer
Mircea Ferestrăuariu avea 25 de ani în decembrie 1989 şi era locotenent în cadrul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi şi Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţii „Leontin Sălăjan” din Braşov. Îşi aminteşte clar cum s-a răspândit în unitatea militară zvonul că „e ceva” cu articolul din „Scînteia tineretului”, că ar fi un articol codat şi cum, după câteva zile, a apărut şi o decodare pe care mai toată lumea din unitate şi-o copia de pe o fiţuică. Mircea Ferestrăuariu are şi-acum decodarea, într-o cutie cu documente din casă. „Nu ştiu cum a intrat în şcoală decodarea, cine a adus-o, de unde, dar ea părea veridică. Iar la sfârşitul decodării scria că ea fusese făcută de un maior şi de un căpitan, maiorul Ioan Ardelean şi căpitanul Ioan Hendre. Numele nu-mi erau cunoscute, nu erau din unitatea noastră. Oricum, eu sunt absolut convins că articolul a fost un ordin codat către forţele de represiune care nu făceau parte din structurile militare. Cine se duce la mare în decembrie să facă plajă şi baie? E de neconceput ca la vremea respectivă să apară un astfel de articol şi nimeni să nu sesizeze că e ceva aberant”.
Finally, there are the recollections of military prosecutor General Dan Ioan:
General Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89 (Lucman, 2012):
In luna ianuarie 1990 eram la Timisoara, cand un subaltern mi-a prezentat un articol intitulat “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare,” publicat in ziarul ‘Scanteia Tineretului’ din ziua de 18 decembrie 1989. Articolul–la care, de asemenea, m-a referit–se compune din 5 fraze sub forma de strofe, pe care le reproduc:
Cu toate incercarile de a fi convins de contrariu, am considerat si consider ca acest articol a constituit ordinul de lupta transmis structurilor acoperite ale Securitatii. Spun “ordin”, deoarece cuvantul “sfaturi” este pus intre ghilimele.
“Avem inca o declaratie, din atatea altele, care ne duce cu gandul la acel faimos articol din ziua de 18 decembrie 1989, publicat in “Scanteia Tineretului”, prin care se dadeau sfaturi la cei aflati in acele zile de decembrie la mare si faceau plaja, sa inceapa cu reprize scurte, de 10-15 minute, cand pe-o parte, cand pe alta.”
p. 309 In aceaste ordine de idei…
If the Romanian military had been the author of this alleged coded message…and it had been directed to undercover military personnel in the field…why on earth would three senior military officers, and many other military officers, have been trying to so hard to decrypt this article? Also, if the “terrorists” had been military personnel, as some have alleged, how is that nobody in the military seemed to know how to decode the message or find someone in the military structure who could and would tell them in the midst of the violence and mayhem of those days? (Moreover, this is good further proof, that the military genuinely believed in the existence of counter-revolutionary “terrorists” because why else would they have tried so mightily to figure out this text if the “terrorists” supposedly did not exist?)
Rather clearly, the answer is precisely because the author of this message would have been the Securitate, those who controlled the “lupta de rezistenta,” and it would have been to undercover agents in the field (i.e. some, perhaps many of whom, did not have normal access, in part for reasons of cover, to secure T.O. telephone lines, etc.) who formed the backbone of the “lupta de rezistenta.” And the idea that only ‘The Party was above the Army’ is laughable, when one considers the existence of the Securitate’s Fourth Directorate (Military Counter-intelligence), which meant that CI-sti were all over the place, undermining the Army’s corporate integrity and sovereignty and ensuring not the control of “The Party”–which had long ceased to function as a corporate entitiy–but of Nicolae and Elena Ceausescu and their clan of admirers and sycophants.
Roland O. Thomasson, PHD 