(a serialized version of the original draft for my contribution in Tragatori si Mistificatori: Contrarevolutia Securitatii in decembrie 1989 (Polirom, 2019), Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, and Madalin Hodor)
https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/10/01/how-the-securitate-won-the-war-for-the-history-of-december-1989-a-detailed-sourced-analysis-of-the-spm-rechizitoriu-in-the-dosarul-revolutiei-of-5-april-2019-i/
Approach and Line of March
So, the Military Prosecutors not only want observers to believe that 1) those who seized power in the wake of the flight of Nicolae and Elena Ceausescu on 22 December 1989 were responsible for the mayhem and bloodshed that followed, they want observers to believe that 2) those same people were responsible for a diversion that invented or created the image of an enemy, of a resistance to the Revolution, that, in fact, they argue, did not in fact reality exist. Moreover, they wish to suggest that alongside these things, 3) the Securitate and others who were suspected, captured, and/or arrested…were victims of an intentional diversion by those who seized power…and were not guilty of the mayhem and bloodshed beginning midday on 22 December 1989.
To say that this is an upside down, 180 percent reversal from the understanding at the time or soon after is an understatement. Those who haven’t followed this historiography for the past three decades may be surprised to read what was said and argued at the time. In fact, what the Rechizitoriu argues is exactly what Rates identified in 1991 as an unlikely theory—although it explains the almost kneejerk reaction of the Romanian intellectual circle alluded to above!
Many opponents of the present regime [i.e. Iliescu regime, 1991] believe the terrorists were freed because their trials would have been an embarrassment to the country’s new leaders. The critics are convinced that the embarrassment would come from the simple fact that there were no terrorists as described during the bloody days of late December 1989. They call the fighting and the clashes that followed Ceausescu’s demise an “operetta war,” a staged affair in which only the victims were real. According to these critics, this mini-war was meant to legitimize the new power, to give it the aura and the prestige of the savior of the revolution. As unlikely as this theory seemed, it was widely aired in the opposition press and in articles and books published abroad and was accepted in certain Romanian intellectual circles.[1]
Of course, what Ratesh does not say, and what is critical to understand, is that this was also the Securitate’s favored argument in the openly pro-Securitate media of the time.[2]
How does one go about proving the contention that the Indictment is proof that false narratives of the former Securitate have come to not just penetrate, but dominate, the official legal account of the Revolution in Romania? In general, we shall do so here by demonstrating how the details and arguments presented in the Indictment:
1) come from the testimonies to the military prosecutors of former Securitate personnel, collaborators, or informers, or former high-ranking members of the regime of Nicolae Ceausescu;
2) can be traced to earlier claims made in Romanian media (often for the first time) by former Securitate personnel, collaborators, or informers, or former high-ranking members of the regime of Nicolae Ceausescu;
3) can be shown to be at variance with more accurate and credible accounts by other participants and/or observers of the same events.
To be sure, an Indictment is not meant to be a holistic historical account, but there are still minimal questions of historical accuracy that it is expected to meet and that is what we are testing here.
Before “12:08, East of Bucharest”
The first half of this chapter examines the first half, so-to-speak, of the Romanian Revolution: the period leading up to the flight of the Ceausescus on 22 December 1989. It does, in part, because this is the period of lesser historical and juridical controversy, where there is more agreement in accounts, and where there have been a series of previous trials against high level communist functionaries, Securitate and other Interior Ministry personnel, and senior military officers (“autoritate de lucru judecat”). In other words, this should be relatively easy for the military prosecutors to get right, and it offers a test case on their credibility concerning what they argue about the second half of the Revolution, the period after the Ceausescus fled, and the subject of the second half of this chapter.
- The Disruption of Nicolae Ceausescu’s Speech to a Pro-regime Rally in the Capital on 21 December 1989
The most egregious and most surprising allegation in the Indictment could very well be the military prosecutors’ account of what disrupted Nicolae Ceausescu’s speech at a pro-regime mass rally at midday on Thursday, 21 December 1989. Because Nicolae Ceausescu had personally ordered that the rally be carried live on state television, the look of bewilderment and shock on Nicolae Ceausescu’s face was broadcast in real time and served to spread the anti-regime uprising beyond Timisoara, the Banat, and Bucharest, to the country’s major cities, particularly in Transylvania.
The Indictment insinuates that a military unit intentionally disrupted the rally, and that this was part of, or at least in the service of, a broader plot by elements of the communist regime to overthrow Ceausescu. In other words, those observers who have criticized the military prosecutors for allegedly turning the Revolution into a Coup d’Etat in their report, have some justification when it comes to the content of this particular allegation. The Indictment concludes:
Analiza acestei declaraţii confirmă ceea ce foarte mulţi participanţi la miting au declarat că au simţit în timpul discursului preşedintelui Ceauşescu Nicolae. Mai mult, şi foarte important, este faptul că dezorganizarea mitingului a fost provocată şi prin implicarea directă a unor cadre MApN ce activau în cadrul unei unităţi cu profil special. Martorul citat nu a dorit să precizeze dacă, pentru folosirea celor două benzi magnetice, a avut girul structurilor superioare din cadrul MApN. [p. 56; emphasis in original]
a) In Chapter IV of the Indictment, the military prosecutors present the testimony of five sources on the disruption of the official rally. The fifth is the well-known journalist Cristian Tudor Popescu, who recounts the hearsay of what a party activist told him. The other four are eyewitnesses and are as follows:
1) Constantin Manea, former Chief of Staff for Nicolae Ceausescu from 1962 to 1989.
2) Florian [sic. Florea] Lazarescu, former Colonel, Deputy Director of the Securitate’s Directorate V-a and Chief of the Technical Operations Service.
3) Silviu Curticeanu, Chief of the Chancellery of the Central Committee of the Romanian Communist Party, 1982 to 1989.
4) Ionel Dumitrescu, Colonel Engineer, UM 02348, Section for Technical Equipment Acquisition in the Superior Political Council of the Army.
In other words, four of the five witnesses upon which the SPM builds its case were members of the Ceausescu regime and communist state apparatus: two high level party officials, a Securitate officer charged with guarding Ceausescu and other senior party officials, and an Army officer who reported to Nicolae Ceausescu’s brother, General Ilie Ceausescu, who headed the Superior Political Council of the Army. This is truly extraordinary.
Below are some of the passages from the testimonies of the four that the military prosecutors choose to present in the Indictment.
- La rândul său, Constantin Manea – fostul şef de cabinet al lui Ceauşescu Nicolae în intervalul 1962-1989, Comisia Senatorială, dosar nr. 208/J.I.4, Stenograma nr. 23 din 28.12.1993, a spus : „După evacuarea populaţiei adunate la miting au rămas foarte multe pancarte, lozinci şi s-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu (primarul capitalei), că au fost adunate foarte multe sule. Unele din ele cu vârful însângerat. Explicaţia că ar fi fost o echipă pregătită care a înţepat femeile şi ele au ţipat, de disperare şi durere. Deci aşa sa produs. A fost foarte bine organizat.” [pp. 57-58]
- Martorul Lăzărescu Florian, fost colonel, adjunct al şefului Direcţiei a V-a şi şef al Serviciului de operaţii tehnice a declarat în Stenograma nr. 29 din 25.01.1994 la Comisia Senatorială, dosar nr. 258/J.I.4: „În ziua de 21.12.1989 mitingul a început la ora 11:00 şi a durat puţin. După ce Nicolae Ceauşescu a luat cuvântul, am auzit, la interval scurt, două şuierături puternice, ca la lansarea şi căderea unei rachete, am simţit durere în stomac. Lumea s-a speriat, mitingul s-a spart. Zgomotul venea dinspre Athenee Palace. Putea să vină şi prin difuzoare, căci era foarte puternic. Au fost şi două explozii ca de petarde. (…) În dreptul Bibliotecii Centrale Universitare era parcată o maşină de culoare kaki de la armată, cu difuzoare. Cred că de aici au venit şuierăturile. Eu am discutat cu colonel Ciobanu – şef de stat major la punctul nostru de comandă şi el mi-a spus că zgomotul a venit de la maşina armatei. (…)” [p. 58]
- Cele relatate mai sus, sunt completate de martorul Curticeanu Silviu, care a specificat că „Eu nu cunosc ordinele pe care Ceauşescu le-a dat în continuare, dar la scurt timp am putut observa nemijlocit pe o masă aflată într-una din săliţele de la nivelul cancelariei mai multe obiecte aduse probabil din piaţă. Erau prezenţi gl. Neagoe – şeful Direcţiei a V-a şi alte persoane din aparatul de partid şi de stat. Pe masă am văzut mai multe bucăţi de lemn, iar unele aveau la capete, sub forma a două cârlige, „coarne de drac”, foarte bine ascuţite, metalice. Am mai văzut bucăţi de lemn care aveau în vârf „ace”. Aceste „ace” erau de fapt nişte bucăţi metalice de circa 5-6 cm foarte bine ascuţite la vârf şi prinse în acele cozi din lemn. Rolul lor era fără îndoială acela de a împunge şi a provoca evident răniri. Cred că au fost folosite pentru a crea panica şi a dezorganiza respectivul miting. Sunt convins că s-a acţionat în mai multe puncte, ca nişte focare pentru dislocarea mulţimii. Faţă de masa de oameni aflată în acel moment în piaţă nu era suficient să se acţioneze singular de câteva persoane doar într-o anumită zonă. Aşa am şi avut reprezentarea că lumea a alergat în mai multe părţi ca urmare a existenţei mai multor focare de panică. Pe acea măsuţă am văzut şi resturile unei sau unor petarde. Aşa se discuta acolo. Am remarcat prezenţa lui Nicolae Ceauşescu care a vizualizat acele obiecte aflate pe masă şi puteam constata cum teama lui incipientă se transformă în furie. În mod cert Nicolae Ceauşescu înţelegea că acele obiecte au fost folosite cu intenţie pentru destructurarea mitingului. Aşadar, înţelegea că cele petrecute au fost urmarea unor provocări….” [p. 57]
- În legătură cu cele afirmate prin paragraful anterior, este important a se reţine declaraţia martorului Dumitrescu Ionel, audiat la sediul SPM, la data de 30.10.2017 (vol.II – Declaraţii, f.292-298). Acesta a relatat că „În decembrie 1989 eram ofiţer al MApN, cu gradul de inginer colonel în cadrul Secţiei cu înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei. Unitatea unde activam purta numărul 02348 şi avea în subordine UM 02381 şi UM 02487 Bucureşti. Ocupam funcţia de ofiţer I, având ca principală atribuţie de serviciu, asigurarea cu tehnică de propagandă specială – război psihologic (….) La 21.12.1989 de la unitatea unde activam au fost trimise patru autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul, respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română. Aceste autospeciale s-au aflat sub comanda lt.maj. Grumaz Alexandru. Conform planificării, cele patru autospeciale au fost instalate. Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică, sunet care a provocat dezordine în mulţimea adunată în Piaţa Palatului, cu ocazia mitingului popular convocat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. În timp,s-a acreditat ideea conform căreia acest sunet a fost generat de sovietici sau americani, însă realitatea este că sunetul a fost generat de una dintre cele patru autospeciale dispuse de UM 02348 Bucureşti în perimetrul pieţei. Semnalul de panică a fost opera propagandei speciale la inamic (….) Precizez că acel sunet cu efect de panică, înregistrat pe două benzi magnetice a fost probabil importat. Anterior datei de 21.12.1989 nu a existat nicio situaţie în care respectivele benzi să fie scoase pe teren. Este important de precizat că cele două benzi nu au apărut ca fiind înregistrate în evidenţele unităţii. La 21.12.1989 ele au fost scoase şi folosite în premieră (….) Din câte cunosc de la persoanele cu care am intrat în contact, cele două benzi cu efect de panică urmau a fi folosite în timpul discursului preşedintelui Ceauşescu, doar dacă s-ar fi ivit ocazia. Concret, această ocazie s-a ivit atunci când anumite persoane infiltrate în rândul manifestanţilor au declanşat acţiuni diversioniste cu scopul de a sparge mitingul. Este vorba de împunsături cu diverse obiecte contondente şi ascuţite, victimele acestei acţiuni fiind în special femeile. Busculada a fost creată dinspre exterior spre interior, fiind generată o mişcare ce nu a putut fi controlată. În acel moment, a fost declanşat sunetul cu efect de panică existent pe benzile respective. Rezultatul acestor acţiuni este binecunoscut. Precizez că, Mircea Andrievici (comandantul UM 02487 Bucureşti) nu a luat singur decizia de folosire a acestui sunet cu efect de panică, ci doar după ce s-a consultat cu mine şi Ionescu Dan (comandantul UM 02381 Bucureşti). Împreună am decis să experimentăm pe viu folosirea acelui sunet. Cunoşteam la modul teoretic ce efecte poate genera difuzarea unui astfel de sunet. Sunetul era emis pe o bandă de joasă frecvenţă şi odată generat crea efecte de panică maximă, în funcţie de subiecţii asupra cărora acţiona (….) Benzile cu sunet de panică au fost distruse prin ardere în seara zilei de 21.12.1989. Pentru realizarea acestui sunet de panică se folosesc huruit de blindate, împuşcături de mitraliere grele sau uşoare, explozii (petarde, grenade). În acest fel, este posibil ca zgomotele unor explozii de grenadă sau petarde raportate de unii martori să fie generate tot de emiterea sunetului respectiv.” [pp. 55-56]
b) These particular claims about how the rally of 21 December 1989 was disrupted predate even the declarations before the Senatorial Commission investigating the events (1993-1994), to say nothing about the SPM’s interviews in recent years. Moreover, when one looks at where else these claims appeared, one can see these are not merely personal aberrations but part of a broader account of the former Securitate and senior PCR officials.
The allegation that women were prodded with reinforced steel prongs can be found in a collective letter of officers of the Securitate’s Fifth Directorate that was published in Democratia in September 1990. According to this “group of former Securitate officers,” foreign “tourists” and their domestic collaborators made their way from Timisoara to Bucharest and infiltrated the meeting. The “tourists” then attempted to create panic in the crowd, as follows: “…uzeaza de furcile din otel-beton—folosite la sustinerea unor lozinci din poliuretan expandat—pentru a intepa in spate participantii si le a crea impresia—pe fondul zgomotelor produse de petarde si de scurtcircuitarea difuzoarelor statiei de amplifcare—ca se trage asupra lor.”[3] The idea that the catalytic event in the disruption of the rally was the noise emitted by the Army vehicle comes from another, anonymous, former Fifth Directorate officer charged with “anti-terrorism” responsibilities for the rally, in interviews published in 2004 in Jurnalul National of the well-known former Securitate personage, Dan “Felix” Voiculescu.[4] Finally, Constantin Manea’s testimony has been invoked by Grigore Cartianu, a journalist whose work on December 1989 serves the former Securitate well and which is well-received by the former Securitate.[5]
c) What is suspicious about or wrong with the accounts in the Indictment about the events that prompted the disruption of Ceausescu’s speech? For one, the claims about an intentional disruption, be they about women being made to scream in panic or the emission by a military vehicle of a sound designed to induce panic, insinuate that whatever came prior in Timisoara and elsewhere, from the afternoon of the 21st, Ceausescu’s ouster was no longer spontaneous, but planned. This thus serves the interests of those who seek to argue that they were not opposing the popular revolt against Ceausescu, bu the illegitimate overthrow of the regime by a cabal. It therefore indirectly justifies their actions or inactions, at the very least, from that point forward. But there is also the underlying assumption with regard to the context that these witnesses have conveyed: that the actions undertaken were the primary cause of the rally’s disruption and that they were intentional. What if they weren’t? What is missing in fact from these accounts is what preceded the women screaming and the sound emitted by the military vehicle.
It is informative to look back upon how the disruption of the rally was reported by foreign correspondents in Bucharest just after it had taken place. Shortly after the rally disbanded, a Bulgarian correspondent related that the cause of the commotion had been the use of “tear gas grenades” by regime forces attempting to prevent demonstrators from entering the square and the ensuing panic this had unleashed among those who were already in the square.[6] The correspondent suggested that the demonstrators had originally gathered near the Roman Square on Magheru boulevard and numbered in the thousands by the time they reached Palace Square where the speech was taking place. Similar reports come from the Yugoslav TANJUG correspondent who transmitted that demonstrators had gathered in the northwest corner of Palace Square near the Athenee Palace Hotel and that when they “tried to approach the official meeting, tear gas was thrown at them.”[7] According to the same correspondent, young men had begun to shout anti-Ceausescu slogans, were chased away by the Militia, and then proceeded through the side streets in order to get around to the other side of the meeting.[8] The Militia then used tear gas to prevent these demonstrators from joining the official meeting and it was after the “tear-gas bombs exploded [such] that the live relay of radio and television was disrupted for several minutes.”[9]
As we saw, Florea Lazarescu and Silviu Curticeanu both refer to the explosion of “petardes” in their testimonies, while Ionel Dumitrescu seeks to suggest that the panic sound emitted by the military vehicle included the sound of explosions of “petardes” and grenades. Significantly, eyewitness accounts of the confrontations between regime forces and demonstrators on the afternoon and evening of 21 December also refer to regime forces firing “petardes” at the demonstrators.[10] One eyewitness to the events in University Square on the afternoon of 21 December recounts that “Securistii fugeau dupa ei, fugeau care incotro si demonstrantii. Se mai opreau din fuga si veneau inapoi dupa securisti. Securistii iar se napusteau peste ei, in grupuri, au dat si cu petarde, au dat si cu bastoanele.”[11]
Which forces would have used the “petardes” and tear-gas against the demonstrators? During his trial in early 1990, the Interior Minister at the time of the events, Tudor Postelnicu, stated “de gaze lacrimogene s-au ocupat cei de la USLA” at the rally.[12] Furthermore, CNSAS documents secured by Madalin Hodor demonstrate clearly that the so-called GELA flash-bang/stun grenades—to which the “petarde” description was a likely reference—were in the arsenal of the USLA.[13]
The partial transcripts of communications among USLA and Militia units on 21 and 22 December in Bucharest were published in late January-early February 1990 in the daily Libertatea.[14] These transcripts suggest that even before the rally had begun, large groups of demonstrators had gathered at a number of the intersections leading onto Palace Square, were shouting anti-regime slogans, and were taxing the capacity of the regime forces to prevent them from entering the square.[15] Eyewitnesses have specifically identified the forces preventing their entrance into the square as “USLA troops.”[16] According to the transcripts, upon the orders of Securitate Director General Vlad, the USLA launched tear gas and GELA at demonstrators.[17] They also show USLA “intervention units” claiming to have “restored order” and one USLA member communicating in reference to protesters, “These hooligans must be annihilated at once. They are not determined. They must be taken quickly. The rest are hesitating.”[18] Finally, and not without importance, the transcript published on 5 February 1990 (p. 2, “Alerta de gradul ‘ZERO’”) shows the communications of “Granitul” on the morning of 22 December. “Granitul” is identified as Col. Florea Lazarescu of Directorate V-a, the source the Indictment presents as a credible witness to the events of 21 December 1989, when he in fact was an active participant in the “crowd control” and repression of these days!
When the Libertatea transcripts appeared at the time, it was not clear from where they had come. In March 2006, the journalist Romulus Cristea finally clarified—unfortunately without mentioning that they were first published some 16 years earlier in Libertatea—the source of the transcript of communications among the Securitate, Militia, and senior political figures on the afternoon and evening of 21 December 1989 and from the morning of 22 December. According to Cristea: “Interceptarile si transcrierile pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.”[19] Cristea reproduced some of the more important fragments of the transcript (identical to what appeared in early 1990 in Libertatea) and added commentary, which are pertinent to understanding the primary cause of the disruption of the rally:
La acel moment, au fost interceptate urmatoarele convorbiri:
Ora 12.10
– 146, 475. Introdu civilii Oprea, fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie, ca va ia dracu’. (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu PCR”).
– Mai, nu mai strigati in statie.
Ora 12.30 – USLA
– Tridentul, si pe Calea Victoriei, la Gioconda (un magazin de confectii – n.n.), iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
– Tridentul, Catargul, sunt Catargul 5, la “Muzica”, aici in fata a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre posta. Scandeaza lozinci, dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
– Sunt Catargul 5. Au fost imprastiati pe Victoriei, spre Casa Centrala a Armatei.
De la Inspectoratul Militiei Bucuresti intervine cineva care comunica:
– Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temporizezi, ca nu sunt multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
– Toate fortele sa intervina sa-i imprastie!
Interesant este ca in zona Hotelului Bucuresti, chiar inainte de spargerea mitingului de la CC-PCR, persoane imbracate in costume de culoare kaki, cu cizme si fara insemne militare, au coborat dintr-un autocar si au luat la bataie, cu batele din dotare, persoanele aflate in zona, dupa care au aruncat cateva petarde si grenade lacrimogene. S-au facut primele retineri. Se banuieste ca exploziile auzite dinspre Ateneu si Biserica Kretzulescu ar fi fost ecoul acestor actiuni de la Hotelul Bucuresti.
USLA, deranjata de “huligani”
Orele 12.30-14; USLA:
– In zona Catargului 2 este liniste.
– La fel in zona Catargului 1 (dispozitiv USLA – n.n.)
– Sunt Catargul 3. Au mai ramas la “Gioconda” in fata. Vad ca s-au potolit.
Intervine un ofiter de la Inspectoratul Securitatii Municipiului Bucuresti:
– Mai, transmite la mine. Doua unitati de la Popa sa mearga la Calea Victoriei si doua sa vina la Onesti (actuala str. Dem I. Dobrescu). Imediat!
– Am trimis forte.
– Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
– 2056.
In acelasi interval de timp (12-14), discutie intre “Tridentul” si “Catargul” de la USLA:
– Da, receptionez, sunt Catargul. Tridentul, confirma, te rog.
– Te retragi? Sunt forte de ordine care trebuie sa actioneze.
– Te retragi si supraveghezi.
– Supraveghezi si ma tineti la curent.
– Huliganii astia trebuie anihilati in primul rand. Nu sunt hotarati astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sunt sovaitori.
– La Catargul 3, in fata Hotelului Bucuresti se scandeaza.
– Da, s-au luat masuri.
Zona Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei, a fost locul unde a existat un prim grup de demonstranti care au inceput sa strige impotriva regimului ceausisto-comunist chiar cand se desfasura mitingul din fata CC-PCR.
Aici au fost primele persoane retinute si batute de fortele de ordine. Conform cercetarilor efectuate de procurorii militari, in zona respectiva a activat si un grup de persoane venite de la Timisoara. La un moment dat acestia, sustinuti de cativa bucuresteni, au reusit sa treaca prin barajul format de fortele de ordine si sa se indrepte apoi spre Piata Palatului. Incidentul a fost consemnat si in Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta privind evenimentele din decembrie 1989. [20]
So the disruption of the rally was not initiated by the jabbing of women with sharp implements from behind and the sonic boom emitted by a military vehicle, but by demonstrators—including some from Timisoara, but certainly enraged by the repression and inspired by the protesters in Timisoara—who pressed regime forces on the borders of the regime rally. To hold them back and disperse them, the Securitate (USLA) used tear gas and GELA flash-bang grenades which, unintentionally, caused panic among the crowd and interrupted Ceausescu’s speech (once again, unintentionally).
Madalin Hodor has colorfully taken the story from there, explaining why the women probably screamed and why Dumitrescu’s unit played the panic-inducing tapes:
Și începe. Apoi fix când Ceaușescu mulțumea „organizatorilor acestei mare (!?) adunări populare” se aude o bubuitură. Se oprește cu mâna în aer și se uită fix în dreapta lui, la locul cu pricina. Fix ceea ce se temea Vlad se întâmplase.
Un grup de tineri (unii susțin că erau timișoreni și poate erau chiar cei scăpați de Vlad de sub supraveghere, poate bucureșteni, nu e clar) au încercat să intre în piață strigând „Timișoara! Timișoara!”. Aici a intervenit un șir de evenimente în lanț.
Nu o să știm niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă Vlad nu ar fi trimis acolo uslasii de la DSI (Detașamentul Special de Intervenție) al USLA. Dacă acolo erau doar milițienii din FOI și cei de la trupele de securitate, probabil că protestatarii ar fi fost respinși cu bastoane și scuturi. Dar așa băieții din DSI, care erau luptători, nu forțe de menținere a ordinii, au pus mâna direct pe grenadă. Pe GELA (Grenada cu Efect Luminos și Acustic). Era din dotarea lor standard, dar era pentru uzul antitero și pentru spații închise, unde trebuia să năucească teroriștii.[21] Dar vorba românească, asta avem cu asta dăm. Și au dat. Bubuitura a fost amplificată de spațiul îngust al străduței și s-a instalat un început de panică. Din nou ironia istoriei, exact în zonă erau niște femei de la o întreprindere bucureșteană. S-au speriat rău de tot și au început să țipe, să se împingă și au încercat să fugă. S-a creat o busculadă și unele dintre ele au fost călcate în picioare. De aici ce s-a văzut la televizor.
Ceaușescu a încercat să treacă peste moment, dar deja băieții din jurul său s-au activat. Cum erau deja setați, nu au mai așteptat să se lămurească ce se întâmplă și au trecut direct la planul pentru protecția Secretarului General. Oamenii lui Neagoe de la a V-a au ieșit atât de repede cu automatele pe scările CC că au ieșit în costume. Vlad se agita în balcon și urla la ăia de jos. „Cu ce ați dat?” întreabă. În CC Ardeleanu se agită și el. „Dați-mi GELA!” urlă șeful USLA.
Vrea să iasă și el să arunce în dușmanii poporului. Dar nu mai apucă. Le-o iau tuturor înainte oamenii lui Ilie Ceaușescu.
Declarație de martor. Ionel Dumitrescu, colonel inginer, ofițer I la UM 02348 (Secția de înzestrare cu material tehnic a Consiliului Politic Superior al Armatei). Dumitrescu făcea parte dintr-o subunitate din subordinea CPSA, UM 02478 unitate care se ocupa de „război psihologic și asigurare cu tehnică de propagandă și cultură pentru MApN”. Ce spune el? „La data de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul (respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română). Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în Piața Palatului s-a dezorganizat, iar participanții au început să fugă.” Clar. Frumos. La obiect. Fără diversioniști, împunsături cu obiecte ascuțite, comploturi și lovituri de stat.
Crezând la fel ca ceilalți că se pregătește un atac la adresa Secretarului General, oamenii lui Ilie Ceaușescu au pus benzile pe care le foloseau în aplicațiile lor de război psihologic cu vuiet (care participanților le-a dat impresia de zgomot de tancuri și avioane). Scopul? Să golească rapid piața, pentru ca forțele de intervenție să protejeze clădirea CC. Ceea ce s-a și întâmplat. Mulțimea panicată s-a călcat în picioare, încercând să fugă, cu gândul că ăștia pun tancurile pe ei ca la Timișoara.
Ceaușescu însă, care din balcon vedea întreg peisajul, a înțeles că nu se întâmplă niciun atac. A urlat odată la ei „Ho, bă!”, a refuzat nervos să intre în sediu și le-a ordonat să aducă mulțimea înapoi. Asta au și făcut.
După ce au adunat cu chiu cu vai pe cei care nu fugiseră și au garnisit primele rânduri cu securiști, Ceaușescu a mai vorbit încă un sfert de oră, încheind tot ironic cu versuri din „Deșteaptă-te române”.
Dar era prea târziu. Se văzuse la televizor că nu mai avea poporul de partea lui.[22]
In other words, Hodor highlights the absurdity of the idea, insinuated by the military prosecutors, that the military’s special propaganda unit, under the command of General Ilie Ceausescu, would have engaged in an action to undermine and possibly overthrow, Ilie’s brother! No, whether there were indeed efforts to amplify the panic—jabbing women in the back with sharp implements—or the “roar” transmitted by the military vehicle, these were regime efforts to disperse demonstrators, to clear the square, or at least aid regime forces to prevent the assault of the CC.
In the Indictment, military prosecutors have turned what was spontaneous and what was designed to suppress demonstrators…into something premeditated and designed to disrupt the speech. But beyond that, in presenting the testimonies of former Securitate and high-level PCR officials, they cover up the role of the Securitate, and specifically the USLA and Fifth Directorate, in the repression leading up to Ceausescu’s flight on 22 December. A reasonable question would be: why?
[1]Nestor Ratesh, Romania: The Entangled Revolution, (New York: Praeger, 1991), pp. 61-62.
[2] See, for example, Richard Andrew Hall, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989,” East European Politics and Societies, Vol. 13, no.3 (Fall 1989), pp. 501-542.
[3] “Ofiteri ai fostei Securitati Acuza!: Asa va place revolutia! Asa a fost!” Democratia, no. 36 (24-30 septembrie 1990), p. 4. Also, see a translation of this article in FBIS-EEU-90-207, 25 October 1990, 50-53.
[4] See Marius Tuca, “Vuietul, produs de o masina a Armatei,” Jurnalul National,19 aprilie 2004, at https://jurnalul.antena3.ro/campaniile-jurnalul/decembrie-89/vuietul-produs-de-o-masina-a-armatei-70050.html
[5] See https://ziaristii.com/serial-sfarsitul-ceausestilor-30-21-decembrie-mitingul-fatal/; Grigore Cartianu la lansarea cartii “Tradarea Securitatii,” https://www.youtube.com/watch?time_continue=8&v=fMdHmCRD5-k ; totusi, Cartianu e Laudat de catre Vladimir Tismaneanu: “Este un lucru demonstrat cu prisosinta si de onesta ancheta jurnalistica a lui Grigore Cartianu (publicata sub titlul de carte: “Sfârşitul Ceauşeştilor”).” https://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/21/deshumarea-lui-ceausescu-un-pas-spre-adevar/. Demn de citit in ceea ce priveste credibilitatea lui Cartianu in domeniul decembrie 1989: Mircea Marian, “Bietul Cartianu! A ajuns și vuvuzela Securistului Patriot,” 22 iunie 2010: “Dacă vă era dor de tezele aripii patriotice a securiștilor, teze care susțin că evenimentele din decembrie 1989 au fost opera spionilor unguri și ruși, iar cei care i s-au opus lui Nicolae Ceaușescu erau plătiți de către „cercurili” din străinătate, vă recomand cu căldură cartea „Sfârșitul Ceaușeștilor”, în care Grigore Cartianu scrie după dictare poveștile fostului vicepreședinte al lui Gigi Becali, Alex Mihai Stoenescu. Din această carte veți afla că rușii au invadat România în decembrie 1989 (Cartianu identifică nu mai puțin de 30.879 de turiști dubioși, echivalentul a aproape trei divizii sovietice motorizate), iar ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în 16 decembrie 1989 a fost o „diversiune”. Dovada? Printre altele, un interviu al lui Stoenescu cu S.O.Vântu, care însă nu spune tot, pentru că se teme! Și, strecurate printre aceste vechi teorii conspiraționiste, o informație inedită: „Tovarăşul se întoarce cu faţa spre boscheţi, slăbeşte cureaua de la pantaloni, deschide nasturii unul câte unul, scoate… vorba aia… şi dă drumul unui jet subţire. Marele Conducător termină repede, ca de obicei, iar ultimul strop, tot ca de obicei, îi cade în pantaloni.” De unde o fi știind Cartianu că „Marele Conducător” termină repede, „ca de obicei”?” recuperat la https://web.archive.org/web/20100625061027/http://www.kiseleff.ro/2010/06/22/bietul-cartianu-a-ajuns-%C8%99i-vuvuzela-securistului-patriot/.
[6] Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 71.
[7] Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-245, 22 December 1989, 77.
[8] Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 70-71.
[9] Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 70-71.
[10] See accounts in Petre Mihai Bacanu, “Intercontinental 21/22,” Romania Libera, 15 martie 1990; 5 aprilie 1990; 19 aprilie 1990.
[11] See the comments of Marcel Constantinescu in Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 martie 1990, p. 3.
[12] Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neintrebat,” Romania Libera, 30 ianuarie 1990, p. 3.
[13] Madalin Hodor, based on USLA inventory documents from CNSAS. Madalin Hodor, “Mitingul din 21 decembrie 1989. Epitaful unui alt episod al „loviturii de stat”,” 22, 22 decembrie 2016, at https://revista22.ro/dosar/mitingul-din-21-decembrie-1989-epitaful-unui-alt-episod-al-loviturii-de-stat .
[14] Published in Libertatea between 27 January and 15 February 1990 under the heading “Dintre sute de…catarge! Revolutia ascultata prin statie.” Interestingly, with the exception of one episode (3 February 1990), all of these communications come from the afternoon of 21 December or morning of 22 December. There are no communications for the USLA from 3:30 p.m. 21 December until 8 a.m. 22 December–the period during which regime forces opened fire on the demonstrators.
[15] “Dintre sute de catarge,” 27 January 1990; 29 January 1990. In December 2016, Madalin Hodor wrote about those who were not part of the official, directed participants at the rally who were attempting to gain entrance to the square or to at least have their message heard:
Nu ştim, din păcate, prea multe nici despre identitatea tuturor celor care formau acele grupuri organizate ad-hoc. Se poate să fie vorba despre „tineri sosiţi de la Timişoara“ sau despre tineri bucureşteni. Cercetările Parchetului Militar confirmă existenţa lor deoarece o parte dintre ei au fost răniţi în urma ciocnirii cu forţele de ordine care blocau accesul spre mitingul oficial. Rezoluţia nr. 171/S/27 mai 1992 a Parchetului Militar Bucureşti dispune neînceperea urmăririi penale privind împrejurările în care s-a produs rănirea a 16 persoane „care făceau parte dintr-un grup de persoane care a pătruns în piaţă scandând lozinci anticomuniste“. Oricine ar fi fost, aceşti tineri erau monitorizaţi îndeaproape de organele represive, care se aşteptau la acţiuni în forţă din partea lor.
Hodor, https://revista22.ro/dosar/mitingul-din-21-decembrie-1989-epitaful-unui-alt-episod-al-loviturii-de-stat. For more eyewitness accounts about the protesters from Timisoara, see Petre Mihai Bacanu, “Timisorenii au “stricat” mitingul din 21 decembrie,” Romania Libera, 15 decembrie 2009, at https://romanialibera.ro/special/reportaje/timisorenii-au–stricat–mitingul-din-21-decembrie-172545.
[16] See the comments of Nistor Ruxandoiu in Gheorghe Ionita, “Culcati-i la pamint!” Adevarul de Duminica, 14 January 1990, 2.
[17] “Dintre sute de catarge,” 30 January 1990, 2. An anonymous editor defines the meaning of “gela” as “petarde” at the close of this episode. Stefanescu confirms the use of “petardes” in his statement that the USLA commander, Colonel Gheorghe Ardeleanu, was seen at the Central Committee building shouting to a subordinate “Give me ‘Gela’…Give me ‘Gela’.” According to Stefanescu, ‘Gela’ was the name of a “petarde” used by the USLA in the repression of demonstrators. Paul Stefanescu, Istoria Serviciilor Secrete Romanesti (Bucharest: Editura Divers Press, 1994), p. 287.
[18] “Dintre sute de catarge,” 29 January 1990.
[19] Romulus Cristea, “Huliganii astia trebuie anihilati,” Romania Libera, 28 martie 2006, https://romanialibera.ro/special/investigatii/huliganii-astia-trebuie-anihilati-71726 .
[20] Romulus Cristea, “Huliganii astia trebuie anihilati,”Romania Libera, 28 martie 2006, https://romanialibera.ro/special/investigatii/huliganii-astia-trebuie-anihilati-71726
[21] (Emphasis added above in quote.) This is indeed an intriguing observation: which showed the peril for the regime of Ceausescu and the Securitate identifying anti-regime protesters as “terrorists.” Using the tactics of anti-terrorism against protesters ended up unintentionally precipitating the spark in Bucharest that led the rally to turn against Ceausescu!
[22] Madalin Hodor, 21 decembrie 2018, https://republica.ro/misterul-panicii-de-la-mitingul-din-21-decembrie-1989. See also his earlier version, Madalin Hodor, 22 decembrie 2016, https://revista22.ro/dosar/mitingul-din-21-decembrie-1989-epitaful-unui-alt-episod-al-loviturii-de-stat.
Roland O. Thomasson, PHD 
One thought on “How the Securitate Won the War for the History of December 1989: A Detailed, Sourced Analysis of the SPM Rechizitoriu in the Dosarul Revolutiei of 5 April 2019 (II)”