As I have noted elsewhere on this site (see, for example,https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/06/22/securitate-and-friends-about-the-terrorists-january-march-1990-ghita-diaconescu-bitlan-iliuta-stefanut/ and https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/05/22/bacescu-angela-o-noua-fila-la-dosarul-cimpina-32-dreptatea-23-februarie-1990-p-2/ ), in late December 1989 and the first few months of 1990, no one could credibly contest the very real existence of the “terrorists” of December 1989. Members of the Interior Ministry or former Securitate members could at best merely try to delimit themselves from the “terrorists,” who did not “represent” their institution and the institution’s allegiance to the Revolution and the overthrow of the communist regime of Nicolae Ceausescu. It was futile to do so, because too many people had seen or heard things which would have made such denials unbelievable. This includes the fresh recounting of participation in the December events as seen in the Interior Ministry’s public periodical, Patria Libera, from 27 decembrie 1989, and the first issue from ianuarie 1990. Here is just one example, the retelling of how pompieri (firemen), who were under the jurisdiction of the Interior Ministry in December 1989), fought fires intentionally lit on multiple floors of the BCU (Biblioteca Centrala Universitara), and how two revolutionaries and one of the firemen, identified here as Avram Chirila, were killed by glont de otel vidia (vidia bullets) shot by the terrorists (on this, see especially the findings of Bucharest surgeons regarding the use of these bullets by the terrorists in December 1989: https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/09/01/aspecte-logistice-ortopedico-chirurgicale-pe-marginea-a-228-raniti-osteoarticulari-in-cursul-evenimentelor-din-decembrie-1989-revista-de-medicina-militara-26-septembrie-1990/ ). What is amazing is that the firefighter identified as Avram Chirila as having been killed…actually survived, if with much pain, disability, and difficulty, as the following 2008 article about those from Iasi injured or killed in the Revolution details.

https://www.okazii.ro/revista-patria-libera-27-decembrie-1989-revolutia-editie-speciala-a192442802

Eroii ieseni din 1989

Au fost in calea gloantelor in urma cu 19 ani

22.12.2008 AUTOR: Claudia CRAIU
https://www.ziaruldeiasi.ro/local/eroii-ieseni-din-1989~ni55dq

“Parintii cumparasera totul pentru inmormintarea mea”

Constantin si Dan sint doua cazuri fericite pentru ca si-a revenit complet dupa impuscaturi. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Viorel Chirila, care acum 19 ani era cadru miliar la Unitatea 11 de Pompieri din Bucuresti. In septembrie, cind fusese inrolat avea doar 19 ani, iesise de pe bancile Liceului nr. 1 din Iasi.

In noaptea dinspre 21-22 decembrie unitatea sa fusese chemata sa stinga incendiul de la Biblioteca Centrala Universitara. Toate unitatile de pompieri din Capitala erau pe teren, in diferite puncte din oras. “Linga Bibliteca era o biserica. De acolo a tras un lunetist. Trei colegi de-ai mei au murit pe loc. Pe mine glontul m-a atins la cap”, isi aminteste Viorel.

Soldatul a fost declarat mort. Familia i-a fost instiintata si chemata sa ridice cadavrul fiului de la morga. Peste trupul lui s-au asezat alte cadavre, claie peste gramada. Dar ata lui nu ajunsese la capat si Dumnezeu nu l-a dorit inca linga el. “Un medic strain m-a atins si si-a dat seama ca am puls. A zis atunci celor prezenti: ‘Soldatul acesta traieste'”, povesteste el, din amintirile altora. A fost in tot timpul acesta inconstient.

Parintii lui au primit o noua telegrama prin care erau anuntati ca fiul lor traieste. “Va dati seama, ai mei cumparasera totul pentru inmormintare. Le-au spus sa vina sa ma vada caci eram la Spitalul nr. 9 din Bcuresti”, spune el.

Dupa ce medicul strain, caruia nu a apucat niciodata sa i multumeasca, l-a scos din gherele mortii, chinul lui nu s-a terminat. Au urmat trei operatii grele. Prima, facuta la spitalul din Bucuresti, nu a resit. Abia dupa a doua, care a reusit in proportie de 50%, lucrurile au inceput sa se mai limpezeasca. Insa abia a treia operatie, pe care a facut-o in Italia, cu ajutorul Crucii Rosii, l-a “pus pe picioare”.

Viorel are o bucata de creier lipsa, iar cutia craniana a fost inlocuita cu o placa. Jumatatea de corp i-a ramas paralizat si nu a mai putut vorbi deloc un an de zile. Dupa mii de ore de recuperare, Vorel a reusit sa reinvete sa vorbeasca. A luat-o de la litera A. In prezent nu isi poate misca mina dreptata decit de la jumatate, iar piciorul drept il misca greu. Toate aceste reusite se datoreaza spiritului sau de luptator.

“Stateam in patul de spital dupa operatie si ma enerva cumplit faptul ca nu ma puteam misca. Innebuneam de nervi pina intr-o zi cind m-am ridicat, ajutat fiind de mama mea, si am inceput, incet- incet sa ma tarii tinindu-ma de o bara din spital”, spune fostul boxer.

Viorel a fost in 1986 vicecampion national la box la categoria juniori. Si acum isi aduce aminte cu mindrie si placere de meciul pe care l-a avut in acel an cu Doroftei, pe care l-a pierdut. “Daca scapam cu bine din armata faceam performanta in sport dar asta a fost soarta, ghinionul meu”, zice el. Chiar si cu aceste handicapuri, Viorel a reusit sa isi cladeasca o viata frumoasa.

La trei ani dupa decembrie ‘89 a cunoscut-o pe Elena, o fata simpla de la tara cu care s-a casatorit in mai 1993. “Cind l-am cunoscut eu vorbea foarte greu. Chiar ma enervam ca nu il inteleg”, isi aminteste Elena. Impreuna au avut patru baieti. Unul a decedat la opt luni. Privind in urma dar si la viata pe care o duce acum, care nu este rea pentru ca familia este numeroasa, au o casa mare la Miroslava, Viorel crede ca “nu s-a meritat ce s-a intimplat atunci”, zice el, vorbe intarite si de sotia sa. Familia Chirila traieste doar din pensia de ranit pe care Viorel o primeste de la Stat.