MApN vol. 1 pp. 43-47
“Am intrebat cine este si mi s-a raspuns ,oameni buni’…[Romulus Girz la telefon…sefu’] cei de aici au fost bine pregatiti”
transcierea scrisa de catre Costinel Mirea Venus:
DECLARAȚIA DE MARTOR
1990 iunie 19
Șincai Maria, 64 de ani, pensionară, București, Dr. Taberei 16, Bl. A1, Sc.B, Et.3, Apt. 34
În perioada evenimentelor din 22-23 decembrie am fost tot timpul acasă. În prima noapte s-a tras foarte mult atât în fața cât și în spatele blocului. In cea de-a doua noapte în jurul orelor 02-02.10 cea din 23 dec. am auzit bătăi în ușă și apeluri repetate la sonerie – Nu am răspuns dar la scurt timp apelurile s-au repetat – şi nici de aceasta data nu am răspuns – Am constatat pentru mai târziu că cei din afară forțau ușa iar yala era pe punctul de a ceda. Am mers la ușă și am întrebat cine este și mi s-a răspuns „oameni buni”. Am deschis.
În ușă erau trei persoane din care una rănită și culcată pe palier. M-au rugat să-i las să pătrundă în interior pentru a-l ajuta pe cel rănit, spunând că sunt de-ai noștri.
Procuror, (semnătură indescifrabilă).Martor, (semnătură indescifrabilă – Sincai)
A doua pagină
Le-am permis să meargă în baie unde cei doi au acordat rănitului îngrijiri apoi unul din cei doi care spunea că se numește „Romică” mi-a cerut permisiunea de a da un telefon la șeful lor – Am asistat la convorbirea telefonică adresandu-se cu „Alo Şefu” după care a relatat că se află într-un apartament situat vis-a- vis de M.Ap.N. cu nr. de telefon….. precizând că „cei de aici au fost bine pregătiți” și, „m-au făcut zob” că de la Favorit până la Ho – Si – Min sunt tancuri și blindate pe o parte și pe alta.
I-a cerut de asemeni celui care i se adresase să vină să-i ia de aici.
După terminarea convorbirii mi-a zis că dacă sună telefonul și întreabă de Romică să știm că el este.
Unul din ei a vorbit… și cu soția după dialogul purtat – Din dialogul ce l-au avut cu cei doi a reieșit că fac parte dintr-o unitatea militară în zona „Rosetti” și trimiși de șeful lor cu doua mașini să ajute pe cei de la M Ap N dar că nu s-au potrivit parolele și au fost primiți cu foc înregistrând morți și răniți și că s-au refugiat în acest bloc și la etajul superior pentru a nu fi găsiți de cei care au tras în ei-
Cu aceeași ocazie m-a întrebat dacă se poate ieși pe acoperiș, în subsol sau dacă se poate coborî prin spatele blocului probabil să scape din această zonă – Din toți trei nu am văzut decât la unul singur pistol cu tot cu centură – În jurul orelor 8.00 fiul meu a anunțat pe cei de la armată care i-au condus vis – a – vis la M.Ap.N. Cei trei s-au purtat politicos cu mine și cu fiul meu – Atât declar, susțin și semnez.
DECLARAȚIE DE MARTOR
1990 iunie 19
BĂILĂ STELA, 60 ani, pensionară, București, Dr. Taberei, nr.16, Bl. A1, Sc.B, Et.1, Apt. 25
La data de 22 dec.1989, în jurul orelor 22.45, în timp ce mă aflam în sufragerie, am văzut că în fața blocului în care locuiesc sunt trase mai multe trasoare, situație în care m-am apropiat de fereastră și am observat un autocamion fără prelată cu caroserie destul de lungă și obloane de aprox. 50 cm. înălțime, din care se executa radial, în mers lent, un foc continuu de armă automată, menționez că, autoturismul se deplasa pe prima bandă de circulație dinspre clădirea Ministerului Apărării Naţionale, îndreptandu-se spre Academia Militară. În timpul tragerii, printr-un ochi de geam pe deasupra capului meu, a intrat un glonț diferit de cele trase din autocamion. De frică, m-am refugiat în dormitorul din partea de nord iar în urma mea am auzit mai multe gloanțe care au pătruns prin geamuri și s-au oprit prin pereți. Afara s-a declanșat o adevărată bătălie: se trăgea continuu și se auzeau voci de bărbați pe un ton de comandă.Dupa aprox. 5 minute,
Procuror, (semnătură indescifrabilă-s.i.). Martor, s.i. Buletin de identitate Seria BT Nr.047169 Eliberat de Circa 21 Poliţie Buc.
Pagina 2
prin geamul de la mijloc al dormitorului în care mă aflam, a pătrus un glonţ – care a lovit peretele lateral al unei biblioteci, din interior spre exterior, oprindu-se în perete. În acel moment am auzit o mică explozie, care a declanşat un miros greoi, înecăcios.
Cred că s-a tras din direcţia blocului B3, aflat în spatele imobilului în care locuiesc, fiind vizat televizorul, care funcţiona. În această situaţie împreună cu ceilalţi membrii ai familiei, am pătruns în baie şi am auzit rafale de arme automate, zgomote, larmă etc lupte înverşunate în stradă, care se reluau la un interval de aprox. 15 minute. De asemenea, în noaptea de 22 / 23 dec.1989 am realizat că s-a mai tras în apartamentul meu un glonţ special, întrucât am simţit mirosul menţionat mai sus. Nu ştiu cine şi de ce a tras. A doua zi, am strâns geamurile sparte şi tencuiala căzută, iar pe scările blocului am văzut pată de sânge. Am aflat din relatările unor vecini că, urmare a luptelor din timpul nopţii, s-au înregistrat numeroşi morţi şi răniţi. În ziua de 23 dec.1989 nu au mai avut loc lupte ci numai focuri de arme răzleţe. Luptele au continuat, însă, în noaptea de 23 / 24 dec. 1989 cu mai multă intensitate, iar într-un moment de acalmie, am văzut în stradă un autoturism şi un tanc arzând, precum şi un rănit care striga după ajutor. În timpul dimineţii am observat, de asemenea, mai multe tancuri şi T.A.B.-uri pe stradă, în faţa clădirii M.Ap.N., aprox. 5 morţi, iar pe scările blocului, pete mari de sânge, precum şi două centuri cu pistoale şi două săculeţe kaki, mătăsos, în care mi-am dat seama că sunt cartuşe. Armele şi muniţia le-am predat unor soldaţi, care au venit la uşă, chemaţi de sora mea (Milue) Emilia.
În jurul orelor 07,00, am văzut că de la etajul
Procuror, s.i. Martor, s.i.
Pagina 3.
trei a coborât locatarul Şincai, care m-a rugat să chem soldaţii pentru a ridica din apartamentul 35 un nr. de 3 răniţi în vederea acordării primului ajutor. Însoţit de mai mulţi civili, dintre care unul cu o puşcă în spate iar ceilalţi înarmaţi cu ciomege, un militar s-a deplasat la locul indicat, iar după aprox. 10 minute au coborât cu 2 tineri, în vârstă de 30 de ani, drăguţi, cu o tunsoare modernă, îngrijiţi, îmbrăcaţi în salopete kaki asemănătoare cu militarii ucişi lângă lângă T.A.B.-uri. Aceştia râdeau şi afirmau că nu sunt terorişti ci soldaţi din armat română. Cei 2 suspecţi au fost duşi la M.Ap.N., iar la puţin timp după aceea în bloc au venit 3 soldaţi pregătiţi de luptă, care au urcat la ap. nr. 35 şi au coborât cu un rănit aşezat pe o targă improvizată, precum şi cu alte 3 arme automate. Cu acea ocazie am aflat de la un civil că primii doi suspecţi nu fac parte din armata română ci sunt terorişti, astfel că ar fi fost indicat să nu primim pe nimeni în apartamente. În ziua de 24 dec. 1989 am plecat la nepotul nostru (Milue) Marian. Pentru distrugerile constatate în apartamentul nostru am primit de la Primăria Sectorului 6 Bucureşti suma de 1600 lei şi nu mă voi constitui parte civilă. Atât declar, susţin şi semnez.
Procuror, s.i. Martor, s.i.
pentru corobarare:
Partea civila
Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B. Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:
Maria Sincai (apart. 34): In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare. Apoi a sunat. nu am raspuns. Jos se tragea. Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis. Pe prag — lac de singe: erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior. Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage. Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind: “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.” Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta. Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor. Baiatului meu i-au cerut haine civile. Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil. Au si primit un telefon. La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa: “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf? Ei ne-au luat drept altii”… “Sa stiti ca sint foarte bine pregatiti. De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile. Ne-au facut zob”…
Stela Baila (apart. 25): Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor. Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”. Apoi, au venit militarii, i-au ridicat. unul din cei trei ne-a zis rizind: “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”
Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine. Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie. Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta! Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.
Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul. Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte. Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie. In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990. Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului. Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele. Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect. Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage? Spre armata, bineinteles. Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile. Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”, sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”. “Daca acestia au fost”. De unde este asa de bine (dez)informata? Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii? Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie. Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa. Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N. (Eu, insa, am fost !) Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain. Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid” — ca o sa citam pe doamna Bacescu. Am mai scris despre acest subiect. De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor. N-am dreptul sa tac.
Au venit pe furis…
Capitan Victor Stoica: Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor. Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A. Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina. Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut. Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei. Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel. Eram la etajul intii. Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute. Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista! Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului? Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare! De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi? (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce). Dar sa continuam cu faptele. Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre. Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a. !! Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1. Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva. Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva. La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…
Colonel Romulus Antonescu: Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra: mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri. Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata. Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare): dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.
Capitan Mihai Munteanu: Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti? De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?
Locotonent-major Cristian Costache: Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului. Era acalmie, liniste deplina. Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor. Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem. A fost impuscat in seara de 24 decembrie…
Ce zic tanchistii?
–Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul. Ce s-a intimplat, de fapt?
–In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre. Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare. N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista. Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas! Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari. Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista). Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta. Nu a fost nici eroare, nici crima. Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…
–In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?
–Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse) aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei. A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute. Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva. Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns: “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!” E clar ca nu au venit ca prieteni!
–In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie: “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…
Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie. Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda. in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf. Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm. Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!
Partea civila
Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B. Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:
Maria Sincai (apart. 34): In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare. Apoi a sunat. nu am raspuns. Jos se tragea. Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis. Pe prag — lac de singe: erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior. Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage. Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind: “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.” Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta. Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor. Baiatului meu i-au cerut haine civile. Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil. Au si primit un telefon. La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa: “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf? Ei ne-au luat drept altii”… “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti. De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile. Ne-au facut zob”…
Stela Baila (apart. 25): Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor. Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”. Apoi, au venit militarii, i-au ridicat. unul din cei trei ne-a zis rizind: “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”
In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas: Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti. Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti. Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva. Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. – a contrazis modul firesc de actiune. Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.
Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu. Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari. Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.
Maior MIHAI FLOCA
“Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.
Roland O. Thomasson, PHD 