Dosarul Revolutiei. The Past is Coming (151). Padurea Baneasa si cazul Heleteanu

Documente decembrie vol. 15, p. 230

“FIUL DVSâ¦”. Gheorghita Heleteanu a plecat in armata in august â89, impreuna cu fratele lui, Costel. La UM 01829 din Baneasa. Gheorghita implinise 18 ani, iar Costel era cu un an mai mic. N-au avut nici o presimtire, nu banuiau ca, patru luni mai tarziu, unul dintre ei avea sa se intoarca acasa in sicriu. Sotii Heleteanu spun ca nu vor sa-si incheie socotelile cu lumea asta pana nu afla cine este vinovat de moartea fiului lor. “Avem adrese de la Tribunalul Militar, de la Procuratura Militara prin care ni se spune ca l-au ucis “grupuri teroriste”. Apoi, ne-au spus ca a fost omorat de persoane necunoscute. Unde sunt teroristii?”. Pentru familia Heleteanu, Sarbatorile de iarna nu mai pot fi un motiv de bucurie. Acum 15 ani, in ajunul Craciunului, au primit o telegrama de la unitate: “Fiul dumneavoastra a fost impuscat de teroristi. Prezentati-vaâ¦”. Minodora, mama lui Gheorghita, izbucneste in lacrimi. “Ne-am prabusit la pamant, iar sotia a inceput sa urle si sa se dea cu capul de pereti”, spune cu vocea tremuranda Constantin Heleteanu si lacrimile incep sa-i curga.

MOARTEA. Pe 22 decembrie, soldatii de la UM 01829 au fost dusi la Comitetul Central, dupa care s-au intors la unitate. Cand au intrat in padure la Baneasa, a inceput sa se traga. “Gloantele zburau din toate partile. Trei colegi au murit. Unul era ciuruit, iar locotenentul Manea a fost impuscat in picior”, povesteste Costel. In seara aceleiasi zile, soldatii au fost dusi sa pazeasca Autostrada Bucuresti – Ploiesti. A doua zi, s-au intors la unitate, iar in jurul orei 19:00 au fost atacati din toate partile. “Timp de doua ore s-a tras dinspre aeroport, dinspre padure si de peste drum, unde era sediul Scolii de Securisti, condusa de Andruta Ceausescu. A fost iadul pe pamant. Nu stiai cum sa te feresti, iar zgomotul era infernal”. La ora 3:00, in dimineata zilei de 24 decembrie, au inceput din nou schimburile de focuri. In stanga lui Costel statea un coleg din Giurgiu, iar in dreapta era fratele sau, Gheorghe. Dupa o jumatate de ora, gemand de durere, Gheorghe il trage de maneca pe Stelu. “Nu mi-am dat seama ce are. Fusese impuscat direct in inima. L-am luat in brate si, inainte sa inchida ochii pentru totdeauna, mi-a spus: “Ai grija de tine””. Soldatii nu stiau sa traga bine cu arma. Nici nu fusesera instruiti pentru tragere pe timp de noapte. “Am facut o singura zi instructie in poligon. Aveam numai de patru luni in armata. Nici nu stiam ce e cu noiâ¦”