13:40-13:47 parabolica (‘se vede sapca’,…3 insi in combinezoane negre?… teroristii?) 11 am hour 23.12.1989 TvR
(from Andrei Ursu):
13:20 unde domne unde-l vedeti
ultima oglinda parabolica
domne are o bereta pe doua parte
se vede in spatele… antenei parabolice
se vede si sapca acuma… are sapca cu doua chestii de-alea ca-i flutura
It is not clear, whose forces these are, and whether or not they are the “terrorists”…one thing that makes the latter possible, however, is what Nicolae Stefan Soucoup recounted in 1991 about the problem of the “terrorists” having infiltrated both the TVR courtyard (see the tragic case of the assassination Bogdan Serban Stan and the TVR tower, which I take to be a possible reference to the parabolica above):
Nicolae Stefan Soucoup, interview by Nicolae Tone, Tineretul Liber, 21 decembrie 1991, p. 3.
“La razboi ca la razboi”
Si aici am vazut acea luminita rosiatic-violacee, luminita zarita prima oara in Piata Dorobanti. Militarii de profesie mi-au confirmat ca este vorba despre o luneta cu infrarosii. Fiind noapte, nu aveam tinta decat aceste luminite “plimbatoare”, spun “plimbatoare” pentru ca ea aparea la intervale diferite in diverse locuri ceea ce m-a determinat sa cred ca nu erau prea multi tragatori inauntru. Erau putini, dar nu trageau niciodata din acelasi loc.
Eram asezati in spatele cabinei de la intrarea de pe Calea Dorobanti, fiind prinsi intre 3 tiruri de gloante. Se tragea din fata noastra, de pe strada Pangratti, cat si din lateral, din imobile de pe Dorobanti, str. Teheran, str. Pictor Rosenthal.
-Si al 3-lea tir de unde venea?
-Al 3-lea tir venea dinspre curtea Televiziunii si din Blocul Turn al Televiziunii, dar ne tintea pe noi, care aparam institutia, cat si pe manifestanti si nu pe cei care ne atacau. Acest tir apartinea celor infiltrati printre noi, dar care, in realitate erau de cealalta parte a baricadei.
-Va rog sa-mi explicati mai pe larg aceste afirmatii.
– Va pot da un exemplu foarte cunoscut deja. In dimineata zilei de 23 Decembrie, pe la orele 4.00, la o mica distanta de mine, respectiv, langa grupul statuar din fonta, a fost impuscat un tanar Stan Bogdan Serban, despre care chiar dv. ati scris pe larg. Adus de subtiori de 2 revolutionari, acesta ne-a spus cu vocea stinsa: “Am fost impuscat de un civil de langa mine!” Aceste cuvinte ale lui nu le pot uita. Mi-este f oarte clar ca Bogdan Serban a fost victima tocmai a “teroristilor” infiltrati printre noi.
Un alt exemplu. Tot pe 23 dec., cand se luminase bine de ziua, sa fi fost ora 8.00, in interiorul curtii Televiziunii, la baza gardului de pe str. Pangratti, un civil ranit era rezemat la baza unui copac. Din spatele Laboratoarelor TV a tasnit un subofiter, fugind in zig zag spre acel ranit, spre al ajuta. Dar la randul lui a fost ranit grav. Fiind in unghi mort era protejat din fata de soclul gardului, nu se putea trage asupra lui decat din Blocul Turn.
In legatura cu schimbul de focuri cu adversarii din vila pe care am supravegheat-o, la scotocirea efectuata la lumina zilei de militari, a fost scos afara un tanar de cca 19 ani imbracat pe deasupra cu un combinezon gri petrol, care era impuscat intre ochi. A stat pe trotuar, in coltul gardului Televiziunii, sub un copac, cam 3 ore, dupa care nu l-am mai vazut.
Si pe ziua, pe 23 dec., tragerile au continuat. La un moment dat s-au tras spre Blocul Turn 3 lovituri de AG producand un incendiu puternic la etajele superioare ale Televiziunii.
De acum urmeaza o suprapunere de venimente. Pe str. Pangratti a trecut de la dreapta la stanga un TAB pe care era steagul tricolor cu stema decupata. Dupa un sfert de ora, a trecut de la stanga la dreapta un ABI (masina blindata pe schelet de ARO), in directia complexului comercial. Dupa ce a trecut acel ABI s-au efectuat asupra Televiziunii trageri de pusca mitraliera. Au urmat alte 2 lovituri de AG, de data aceasta de calibru mare, care au provocat niste explozii care ne-au inspaimantat pe toti. O bucata de beton cu tencuiala a cazut de pe Blocul Turn si m-a lovit in umarul stang. Era cat pe aici sa ma impusc singur. Eram cu arma automata incarcata, cu degetul pe tragaci. Fiind cu teava in jos, datorita loviturii arma mi s-a descarcat la catvia cm de picioare. La razboi ca la razboi! Am avut noroc. In jur de 9.30-10.00 a aparut desupra un elicopter kaki, cu pete de camuflaj pe el, si un elicopter mic , alb, cu tricolor. Din elicopterul kaki, care a survolat Televiziunea dinspre Casa Scanteii, desi credeam ca este al armatei, spre stupefactia noastra, a inceput sa traga cu violenta. Mai tarziu am aflat ca acest elicopter, sau aceste elicoptere ar fi fost chemate sa anihileze teroristii care erau pe acoperisurile imobilelor din jurul Televiziunii. Dar ma gandesc: teroristii stateau chiar asa tina? Mi se pare, de acea, absurda o asemenea motivare, cu atat mai mult cu cat acesti oameni erau foarte bine instruiti. Nu se lasau vazuti de cat eventual morti, dar si pe acestia avea cineva grija sa-i ridice si sa-i faca disparuti.
25:32 “un glont cu care trag dusmanii” (very clearly not a typical bullet)
37:39 (terrorist propaganda leaflet) addressed to the young people to prevent the seizure of Transylvania by their enemies (i.e. Hungarians…the nationalist fallback of the Ceausescu regime)
from Andrei Ursu:
37:35 – Dusmanii v-au ademenit sa faceti rau tarii.
Acestia doresc sa cucereasca Transilvania si Romania intreaga
opriti actiuni nechibzuite
37:51 – Tineri si Tinere!!!
Dusmanii v-au ademenit sa faceti rau tarii. Acestia doresc sa haosul si dezordinea
ca pe acest fond sa cucereasca Transilvania si Romania intreaga
Opriti actiunile nechibzuite pina nu este prea tirziu.
In December 1990, in the pages of the anti-FSN PNTCD newspaper Dreptatea, Viorel Tocan recounted clearly that those who were shooting after 22 December 1989 in Brasov were Securitate cadre, and that they were ultimately reporting not to local authorities but Securitate Director General Iulian Vlad in Bucharest.
“‘Domnule colonel, noi nu te intrebam daca poti s-o faci, noi te intrebam daca vrei sa opresti macelul in Brasov, s-ti opresti oamenii sa mai traga.’ Col Bucur [Seful Securitatii] i-a raspuns ca nu depinde de el, sa-i opreasca cel care a declansat focul. S-a incercat atunci sa se ia legatura cu Vlad Iulian. Dupa circa o jumatate de ora de tergiversari, col. Bucur a lasat o lista cu 50-60 numere de telefon din Brasov iar el s-a dus la sediul securitatii. La o ora, o ora si jumatate dupa aceea s-a oprit focul. O confirmare: un maior care este si acum la garzi, era coleg cu mine, a inceput sa dea telefoane de acolo, din sediu. La un moment dat a primit un telfon prin care era cautat gen. Zagoneanu [Sef Inspectoratului M.I.] sau col. Bucur, cel care telefona prezentindu-se drept un subordonat de al lor. Acest maior a raspuns ca nici ? era acolo ? si ca ? ? ? la telefon. Interlocutorul ? a intrebat atunci daca este adevarat (?) ca s-a dat ordin de incetare a focului, daca nu mai trebuie sa traga.”
“Brasovul in Zilele Revolutiei. Din Unghiul Acesta–Interviu cu maior (in rezerva fortata) VIOREL TOCAN,” Dreptatea, 23 decembrie 1990, p. 3
In the unsettled context of early 1990 (roughly January-March), Securitate officials, Interior Ministry (Police) officials, Military Prosecutors, and others were still willing to talk about the reality of the Securitate terrorists in December 1989. What is significant is that the Securitate terrorists were talked about as “others,” as coming from the D.S.S. and M.I., but as not representing those institutions–of which the interlocutors were a part, and which they were now attempting to rehabilitate, out of personal and institutional interests. However, in doing so, in seeking to distance themselves and the surviving institutional entities, they were admitting both the existence of the “terrorists” and the institutional affiliation/identity of the “terrorists.” Below, five examples*:
General Maior Ghita Grigorie: “Trupele de securitate nu au nimic comun si nu pot fi confundate cu acele forte speciale de securitate si elemente teroriste care au fost pregatite in ascuns de dictator…pentru operatii de tip gherila urbana” (Adevarul, 19 ianuarie 1990)
Uluitoarea Tehnica a Teroristilor (Adevarul, 20 ianuarie 1990, p. 2)
Adjunctul Procurorului General, General Maior Gheorghe Diaconescu
In legatura cu campania terorista desfasurata intre 22 si 31 decembrie 1989 au fost retinute de fortele armate mult mai multe persoane suspecte decit numarul celor vinovati in mod real de actiuni de terorism. Explicatia e simpla: teroristii faceau parte din unitati si formatiuni specializate ale Ministerului de Interne…
Bucharest Police Chief Bitlan, FBIS EEU 90 013 (19 January 1990), pp. 68-69 (translated interview from Magyar Hirlap, 8 January 1990).
Nicolai Stanca and Maiorul Ion Iliuta (U.S.L.A.)
Maior Mihai Floca, “Reportaj la U.S.L.A.,” Tineretul Liber, 5 ianuarie 1990, p. 4.
Ulterior au fost ,curatate’, ‘periate’ vilele din jurul Televiziunii, precum si cele situate pe Calea Dorobanti, pina la piata. Din toate acestea nu s-a mai tras. Cu acest prilej s-a descoperit ca de pe casa scarii, in zilele precedente, se executase foc asupra locuintei unui scriitor. Specialistii unitatii au ajuns la concluzia ca s-a folosit un pistol Heckler-Koch, cal. 5,6 mm, cu tub cartus cu ardere, completa, ceea ce confera gloantelor o mare putere de patrundere…
Maiorul Ion Stefanut (USLA)
Horia Alexandrescu, “Cartuse pentru Elefanti!” Tineretul Liber, 25 martie 1990.
“Un capitol aparte privind mijloacele folosite il constituie cartusele cu care s-a tras in Revolutie, multe gloante gasite fiind cel putin ciudate, de provenienta straina. Intr-o ampla ancheta, “Tineretul Liber” incearca sa elucideze misterul gloantelor “ciudate” apelind la maiorul Ion Stefanut, inginer specialist in armament si munitie la M.Ap.N.
Cartuse de tip “Kynoch-Magnum” s-au gasit la Buzau, dar si in zona Televiziunii si se pare ca o “mostra” a mai fost depistata si in zona fostului c.c. Este produs de firma “Kyondi”, celalalt cuvint “Magnum” fiind o unitate de masura. Acest cartus are calibrul 9,5 mm sau 0,375 toli. Este un cartus de vinatoare pentru vinat mare si poate fi tras cu orice tip de carabina sau puscaa de calibru 9,5 care are o camera destinata unui astfel de gen de incarcatura. Este un cartus de mare putere, caracteristicele lui permitind ca un bun tintas sa loveasca perfect si mortal la o distanta de 1000 m, viteza initiala a glontului este de circa 850 m/s. Pulberea din cartus este, intr-adevar mai neobisnuita, dar deloc noua, avind in vedere ca se fabrica din anii 70. Este vorba de o pulbere sub forma de…macaroane, cu ardere constanta, care imprima glontului o viteza marita, determinind si o mica uzura a tevii. “Macaroanele” sint facute din nitroceluloza plastificata cu nitroglicerina.Glontul este de tip “Softnosed”, ceea ce in traducere ar insemna, “cu nasul moale”, adica la impactul cu tinta, virful glontului se deformeaza radial, ceea ce determina producerea de rani grave la intrare. Nu este un glont penetrant raminind pe loc, dar provocind o lovitura de categoric mortala. Glontul este un miez de plumb acoperit intr-o camasa de tombac, un aliaj pe baza de cupru.
Apartia cartuselor de acest tip dovedeste ca si la noi exista asemenea arme de vinatoare. In dotarea fortelor noastre armate nu exista o astfel de arma.
Cartusele “Kynoch-Magnum” ramin stranii, prin aparitia lor insolita pe strazile Capitalei, alaturi de intreaga “colectie” de gloante adunata de echipele militare care au curatat subteranele Bucurestiului si casele din care s-a tras….”
Lt. Col (r.) “P. I.” (Securitatea-Filaj) cu Liviu Valenas, “Despre securitate (II), Baricada, nr. 10 (20 martie 1990), p. 3.
Discutia de fata a avut loc la hotel INTERCONTINENTAL Bucuresti, pe data de 19 februarie 1990, interlocutorul nostru a dorit sa-si pastreze anonimatul, initialele din textul de fata nu corespund numelui real…
P.I. Locotenent-colonel, am lucrat la filaj. Am 22 de ani vechime…Sint somer. Pe data de 22 ianuarie 1990, printr-un ordin de zi al M.A.N. am fost trecut in rezerva, impreuna cu alte 5000 de cadre, numai in Bucuresti….
Liviu Valenas: Dar, in parte, armata a ripostat unor tragatori indirjiti care trageau din diverse imobile.
P.I. Erau montate in diverse imobile niste casete-melc, cu mare putere de amplificare, care simulau un tir intens si repetat. Ele au fost montate pentru timorarea populatiei. Armata nu avea cunostinta de ele, a tras cu toate gurile de foc impotriva unor tragatori inexistenti. Au fost omoriti multi din greseala in aceste conditii, atit militari cit si civili. Pe urma, Ceausescu a dispus de trupe speciale de teroristi, de a caror existenta nu am stiut nici noi.
On the occasion of the 30th anniversary of the (third) Mineriada (miners’ rampage) of June 1990 that brutally put to an end the marathon anti-FSN demonstrations in University Square (Piața Universității, 22 aprilie – 15 iunie 1990), Radio Europa Libera has released an interview from 25 May 1990 by Emil Hurezeanu with Rebeca Doina Cercel, who was at the time participating in the anti-Front, anti-Iliescu protests. There is much in this interview to discuss, but that is for another time. For now, here is the interview, plus some articles discussing Rebeca and her husband’s experiences in December 1989. It is important to point out, Rebeca was virulently anti-Iliescu, yet she had no doubt about the very real existence and destruction wrought by the “terrorists”–which the military prosecutors now argue did not exist–in December 1989 (she remained on guard in the PCR CC building, until 16 February 1990!). Sadly, it appears both Rebeca and her husband died in near poverty in the mid-late 1990s sometime.
Gheorghe Zainea (“Jilava, 21-22 decembrie 1989”): “Mai suntem îndureraţi că revoluţionari de-ai noştri, care au luptat în decembrie 1989 şi au luptat şi în anii următori de după revoluţie, au murit. Unii, precum Rebeca Cercel şi Lazăr Cercel, au murit în sărăcie, dar ultimul lor cuvânt a fost: “luptaţi!” Şi vom lupta pentru bunăstarea acestei naţiuni.” (Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 decembrie 1998, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?idl=1&idm=1&ids=5022)
“In noaptea de 23 se reintorc in framintate zona a fostului cc. In corpul A. Rebeca este impuscata in ambele picioare. Este transportata la Spitalul Municipal. I se extrase unul dintre gloante si revine in acele locuri tulburi. In fata Directii a 5-a. Eugen Cercel este impuscat cu doua gloante explozive care i-au zdrobit bazinul si picioarele. Este invalid pe viata, si in carutul sa, se afla la mama sa in Moldova...”
Emil Munteanu, “Doi revolutionari [Rebeca Doina Cercel si Cazimir Benedict Ionescu], doua destine…” Romania Libera, 20 februarie 1992, p. 1.
11 January 1990
Mai tirziu in 11 ianuarie [1990], cind toata lumea spunea iarasi ‘civili sa predea armele’ impreuna cu Cercel Doina Rebeca am intrat in buncarul subteran din CC si am mai prins inca opt insi. Au tras–daca nu era Rebeca era a treia oara cind muream….
Mihai Barbulescu, “Teroristi infiltrati in rindurile revolutionarilor,” Expres Magazin, nr. 21, 1991, p. 11.
…domnisoara Alexandra Aslan, tinar locotenent de securitate, detasat recent la Arad…locuia in ,Parcul’ mic:…“De la etajele superioare se tragea cu arme automate, dar nu cu arme din dotarea armatei sau M.I…”
Doamna Ana Nemeth, receptionera de serviciu: “pe la ora cinci [23 decembrie], de la unul dintre etajele superioare s-a auzit un foc puternic de arma automata inspre parcare….”
T. Petruti, “Dupa primul glont. Va spunem tot ce am aflat!” Adevarul (Arad), 31 ianuarie 1990, p. 1; 3.
AN UPDATE from Mihai Demetriade on my FB page: Mihai clarifies that his conclusions refer strictly to a subset (16) of Securitate “safe houses” (“case de lucru”) in Braila, saying he and his wife’s research did not look at the perhaps additional dozens of “safe houses” which were “case de intalniri,” about which he speculates that “very probably they were used in December 1989.”
Mihai DemetriadeAtenție mare la diferența între casele de lucru și casele de intâlniri! Cercetarea noastră se referă STRICT la casele de lucru. Nu am cercetat partea de case de intalniri care erau de ordinul zecilor și care, foarte probabil au fost folosite in decembrie 1989.***
Sunt multe de spus aici. Cititi atent ceea ce a scris sau a spus Mihai Demetriade in ultimele acum trei-patru ani despre rolul Securitatii in decembrie 1989! De ce ar scrie ceva public Demetriade despre locuri de unde securisti n-au tras in decembrie 1989, in loc de o investigatie despre de unde au tras (fiindca spune asta numai in mesaje personale)? Nu e greu de ghicit.
With this in mind, the information I add below should be viewed rather as supplemental to the Demetriades’ research. I myself cannot link any identified safe house of these 16 concretely to any specific incidence of gunfire in Braila, so I accept the Demetriades’ research as such. What I do present are cases where gunfire did take place, and to which the Securitate likely had access, and may well have had “case de intilniri.” Below, the original text.
——————————————————————————————————————–
CNSAS researchers Oana and Mihai Demetriade have uncovered a subset of “case conspirative”–16 to be exact, per the following article–in the center of the Romanian city of Braila. It is admirable work. Where their conclusions go awry is their effort to discuss what happened in December 1989. Mihai tells the interviewer: “at this time there does not exist direct evidence of a cause and effect variety” that there was gunfire from these “safe houses” in December 1989. Instead, he suggests that there exists “circumstantial evidence that these places were used in that period.” Later, he expands that this might have been just to use them as places of escape/”refuge” “out of fear” and that they could have been the “source of diverse actions.”
True, Demetriade does not say that there were no Securitate terrorists in December 1989, nor that the Securitate definitely did not use these “safe houses” for “diverse actions” (presumably one would conclude, that shooting might be one of those “diverse actions”), but he subtly leaves the impression through his strict constructionalism, that there is no proof that the Securitate shot from “safe houses” in December 1989, based on a subset of 16 listed official safe houses in central Braila in December 1989. (It isn’t clear what Demetriade is expecting as evidence. Unless he has access to a full list of all Securitate safe houses, including those to be used in preparation for and the event of the lupta de rezistenta , and can cross-check things with the early (1990) eyewitness testimonies and reconstructions by military prosecutors in the terrorist files, it would be pretty hard to conclude that nobody opened fire from safe houses in Braila.) Before turning to his specific discussion in the article/interview, it is worth looking at a few broader related issues:
In December 1990, in the pages of the anti-FSN PNTCD newspaper Dreptatea, Viorel Tocan recounted clearly that those who were shooting after 22 December 1989 in Brasov were Securitate cadre, and that they were ultimately reporting not to local authorities but Securitate Director General Iulian Vlad in Bucharest. Let’s take a guess, that at least some of the 50 to 60 phone numbers on the list were from “case conspirative.”
“‘Domnule colonel, noi nu te intrebam daca poti s-o faci, noi te intrebam daca vrei sa opresti macelul in Brasov, s-ti opresti oamenii sa mai traga.’ Col Bucur [Seful Securitatii] i-a raspuns ca nu depinde de el, sa-i opreasca cel care a declansat focul. S-a incercat atunci sa se ia legatura cu Vlad Iulian. Dupa circa o jumatate de ora de tergiversari, col. Bucur a lasat o lista cu 50-60 numere de telefon din Brasov iar el s-a dus la sediul securitatii. La o ora, o ora si jumatate dupa aceea s-a oprit focul. O confirmare: un maior care este si acum la garzi, era coleg cu mine, a inceput sa dea telefoane de acolo, din sediu. La un moment dat a primit un telfon prin care era cautat gen. Zagoneanu [Sef Inspectoratului M.I.] sau col. Bucur, cel care telefona prezentindu-se drept un subordonat de al lor. Acest maior a raspuns ca nici ? era acolo ? si ca ? ? ? la telefon. Interlocutorul ? a intrebat atunci daca este adevarat (?) ca s-a dat ordin de incetare a focului, daca nu mai trebuie sa traga.”
“Brasovul in Zilele Revolutiei. Din Unghiul Acesta–Interviu cu maior (in rezerva fortata) VIOREL TOCAN,” Dreptatea, 23 decembrie 1990, p. 3
Moreover, even in Braila, we have the transcript of intercepted Securitate and Militia personnel on the night of 24/25 December 1989 discussing firing on and eluding the ‘adversary,’ the Army:
To my knowledge, these transcripts first got national coverage in the articles of Lt. Col. Fanica Voinea Ene in 1991 in Libertatea (Braila) and Armata Romaniei. Interestingly, in spring-summer 1990, for example, Lt. Col. Fanica Voinea Ene, wrote columns on the Army in the same PNTCD opposition daily, Dreptatea.
———————————————————————————————————
În timp ce munceau la o cercetare legată de crimele din zilele Revoluției din Brăila (42 de morți și peste 100 de răniți), au vrut să verifice legendele potrivit cărora s-ar fi tras în mulțime și din unele case conspirative folosite de Securitate. Așa au făcut un studiu separat dedicat acestora.
– Aveți dovezi că din unele din aceste case s-a tras în timpul zilelor Revoluției din Brăila?
M.D: – Nu există nicio dovadă directă la momentul acesta de tip cauză-efect. În schimb, există dovezi circumstanțiale că aceste locuințe au fost folosite în perioada aceea.
Efectivul Securității Brăila era, în decembrie 1989, în jur de 140 de cadre, în toate departamentele.
Se produc evenimentele din 22 decembrie.
Una dintre primele acțiuni ale revoluționarilor a fost să meargă la inspectoratul județean să-i aresteze pe securiști. Acolo au găsit niște ofițeri care, dintr-un motiv sau altul, au preferat să se baricadeze în sediu.
Numărul acestor ofițeri arestați atunci și duși la penitenciarul Brăila variază de la declarație la declarație. Știu din surse controlabile că o bună parte din ofițerii de Securitate ai județenei locale au dispărut în momentele respective.
De exemplu, șeful Securității Brăila, lt.col. Constantin Soare, a dispărut, nu a fost găsit în 22 decembrie.
Constantin Soare este ultimul șef al Securității din Brăila. Sursa foto: Caietele CNSAS nr.13
Adjunctul sefului Securității, maior Savu Cerbureanu, a dispărut și el.
Soare a apărut abia pe 24 decembrie, când a fost arestat. Așa s-a întâmplat cu mai mulți ofițeri care au dispărut pur și simplu.
Există mai multe alte argumente conexe care te îndeptățesc să crezi că au folosit, s-au refugiat în aceste case, unele dintre ele considerate safe.
E plauzibil, nu există probe directe, în contextele critice de atunci, din frică, să fi fost folosite aceste case fie ca adăpost, fie ca sursă a unor diverse acțiuni.
Let us take one of the safe houses identified by the Demetriades, from the address entered into the map in the above article, Calea Calarasilor 55, right in the area where there was much gunfire upon key targets and personnel during these days. The military was quite detailed in listing these:
The Romarta bloc is mentioned often in eyewitness accounts. Its address, is Calea Calarasilor 52, exact vis-a-vis, on the opposite corner from the address given for the safe house. This could all be just a coincidence of course, although if I were arguing that the Securitate’s safe house may have just been used for “refuge…out of fear” I might find it a little too close for comfort for my liking.
Armata Romaniei, nr. 41 (96) 9-15 octombrie 1991 p. 3
Lt. Col. Fanica Voinea Ene, “Intimplari Straini la Braila (VIII)” (n-a aparut in serialul publicat in Libertatea (Braila))
Locotenent-colonel dr. Petru Nica:Eu locuiesc intr-un bloc la care domiciliaza si unii ofiteri din fosta securitate si militie. E vorba de blocul ,Romarta’ din care, nu-i nici un secret, toata lumea o stie, s-a tras asupra demonstrantilor din piata si asupra aparatorilor Consilului.
Focul s-a executat incepind cu 23 decembrie seara, dar fenomene oarecum bizare au aparut aici cu 4-5 zile inainte. De pilda pe 18 dupa amiaza, am constatat cu stupoare ca de pe cutiile postale si usile apartamentelor cadrelor Ministerului de Interne au disparut numerele si numele lor. Sotia mi-a spus sa le stergem si noi. I-am interzis. N-aveam de ce ne ascunde. Apoi, dupa consemnul asta, cine stie ce persoane ti-ar fi putut intra in casa. Alta bizarie: boxele respectivelor au fost camuflate cu table, cartoane si alte materiale, sa nu se vada ce-i in interior. Un du-te-vina la fel de inexplicabil a constat familia mea la aceste apartamente; in conditiile in care, se stie, si ei ca si noi erau in alarma de pe 17 decembrie 1989. Ca sa nu mai vorbesc de lazi suspecte, care nu aparusera pina atunci…
Lt. Col. Fanica VOINEA ENE, “Braila in zilele revolutiei (12),” Libertatea (Braila), 27 decembrie 1991, p. 1; p. 2.
Subinginer Nicu Preda: Ciudat e ca n-am gasit tuburi la fata locului, dar de pe jos, unde ricosasera gloantele, am putut aduna proiectile de o factura deosebita, calibru mic, ascutite la virf. Le-am predat procurorului militar.
Lt. Col. Fanica VOINEA ENE, “Braila in zilele revolutiei (5),” Libertatea (Braila), 5 noiembrie 1991, p. 1; p. 3.
Before the revisionist narratives began to refine, before they gained momentum, and before they became consolidated, there were certain facts about what had happened in December 1989 that even those with institutional and personal interests to deny them, could not and did not do so. This is why from late December through the early months of 1990, you had even Securitate linked individuals, propagandists, and former members willing to acknowledge either a) the existence of the terrorists and/or b) the role of the Securitate as the terrorists and in the pre-22 December repression. It was a short and small window that one could see already beginning to close in March 1990…not unsurprisingly, as Ion Iliescu’s National Salvation Front (under Voican Voiculescu, Magureanu, et. al.) was directly and indirectly in the process of reincorporating and rehabilitating much of the former Securitate–or at the very least, giving license to, or doing nothing even when it actually discredited them, Securitate-inspired revisionism about what had happened in December 1989.
For a surprising case from February 1990, see my last post:
In today’s example, we have none other than a member of the Cimpina M.I. unit who was shot in the infamous Otopeni case…matter-of-factly admitting that indeed on the evening of 21/22 December in Bucharest’s Piata Universitatii/Intercontinental area, where demonstrators were mowed down in cold blood, Securitate had been among those who opened fire. It is hard to imagine, by the end of 1990/early 1991, a similar individual admitting such stuff.
Ion Rusu, “Naufragiu pe o banchiza a durerii,” Dreptatea, 9 martie 1990, p. 2.
Significantly, Eugen Ciurescu’s revelation matches what Army soliders and others have said about these events, according to other sources: (none of this, of course, shows up in the Rechzitoriu of Dosarul Revolutiei from aprilie 2019…)
Interestingly, almost four years later, in December 1993, Bacanu appeared to reconsider his earlier unquestioning claims about the role of the USLA on the basis of “new” information brought forth by Army soldiers who had been in University Square on the night of 21/22 December. According to Bacanu:
Very many officers talk about these “civilians” in long raincoats or sheepskin coats [cojoace], who arrested demonstrators from within the crowd and then beat them brutally….No one has been interested until now in these tens of “civilians” with hats who shot through the pockets of their clothes….For a time we gave credence to the claims of the USLA troops that they were not present in University Square. We have now entered into the possession of information which shows that 20 USLA officers, under the command of Colonel Florin Bejan, were located…among the demonstrators. [Emphasis added]
8. Extras din Jurnalul grupei operative a unitatii militare 01315 Bucuresti. (ANEXA 10)
– “In seara zilei de 21.12.1989 in jurul orelor 18:30 B. Tc. a fost alarmat, a primit misiunea de a se deplasa pe itinerariul Cazarma, Calea 13 Septembrie, Academia Militara, str. Stirbei Voda, Sala Palatului, Hotel Intercontinental si a executa ordinele M.Ap.N (…).
– Ajuns in zona Salii Dalles, m-am prezentat Ministrului Apararii Nationale care era insotit de domnul general Ortopan, domnul col. Oana Marin, care mi-a ordonat sa trec cu tancurile prin baricada ridicata de demonstranti din diferite automobile, alte obiecte care toate ardeau. (…)
– In timp ce incercam sa iau legatura radio cu tancurile am vazut 4 civili, langa Sala Dalles cum executau foc cu arme automate, de sub pardesiile cu care erau imbracati. (…)
A quick post here, although there is much to say about this. Angela Bacescu, from April 1990 in Ion Cristoiu’s Zig-Zag, by late summer in Corneliu Vadim-Tudor’s Romania Mare, and then on to a permanent position as the former Securitate’s mouthpiece at Europa.
This article is interesting and significant for a number of reasons. Bacescu invokes the reputable, dissident Petre Mihai Bacanu’s Romania Libera article as a jumping off point, but seeks to clarify: the soldiers in the bus coming to Otopeni and massacred were not M.Ap.N. (army) troops but from the M.I. (Ministerul de Interne). There are many questionable, including factual aspects, of how she presents/allows her interlocutor to present unchallenged, the details of how the buses approached Otopeni and what happened when they got there. But perhaps most significant of all is not just that she realized well the public mood against the M.I. at the time and how she carefully had to rehabilitate them, but that this was February 1990 and the role of the Securitate and the existence of “the terrorists” in December 1989 was still fresh in people’s minds. Until the last week of January 1990, senior Securitate officers and high level prosecutors (Grigore Ghita, Gheorghe Diaconescu) were still telling the official daily Adevarul that the “terrorists” had existed, but sought to carefully argue that although they were Securitate personnel, they did not represent the rest/bulk of the Securitate that had fought on the side of the Revolution in December 1989. “The terrorists” remained a reality in February 1990 and their existence was not in question for most people, including the nascent political opposition to the National Salvation Front. Bacescu would argue somewhat differently in Zig-Zag two months later in April, questioning the very existence of “the terrorists,” but she did so after General Victor Atanasie Stanculescu had taken over at the helm of the Defense Ministry and after, in particular, the role of the USLA in December 1989 had begun to officially be revised, starting in early March 1990. But here…in February 1990…she seemed to realize it was preposterous to argue that “the terrorists” had not existed. Instead, they remain mysterious, and yet, she gives away key clue to both their existence and the fact that they were not standard military personnel (and in fact were from the far better armed Securitate): Au intrat in el [an unnamed, badly wounded recruit from the Cimpina M.I. unit who was shot at Otopeni Airport] peste 30 de gloante, asa cum spuneau medicii, dar nu gloantele de la teroristi pentru ca acestea spargeau carnea si oasele altfel, de la acelea nu se scapa cu viata iar tinta era precisa.
In other words, the M.I. recruit was shot…by Army soldiers…and not by “the terrorists” whose existence was demonstrated precisely by the highly destructive and lethal weapons and ammunition that they used (based on the description, one can easily read that as explosive, dum-dum bullets) and that they shot very precisely (in other words, as snipers would shoot).
Roland O. Thomasson, PHD 